Simona Halep, cea mai bună jucătoare din lume în anul 2015
Publicat de , 23 martie 2015, 08:48 / actualizat: 23 martie 2015, 11:29
În urma titlului câștigat duminică seara la Indian Wells, Simona Halep se menține pe locul 3 WTA, dar și-a micșorat diferența care o desparte de Serena Williams și Maria Sharapova, locurile 1 și 2 mondial și și-a mărit ecartul față de urmăritoarele sale, Petra Kvitova și Caroline Wozniacki.
Interesant este faptul că Simona a urcat pe primul loc în clasamentul WTA Road Singles, care ia în calcul doar rezultatele din anul în curs și care dă, la final de an, cele opt jucătoare calificate la Turneul Campioanelor. Altfel spus, Simona a acumulat în anul 2015 cele mai multe puncte în circuitul mondial profesionist feminin.
Ea a câștigat deja trei turnee, la Shenzen, Dubai și Indian Wells, numai în utimele două, turnee foarte mari, de categoria Premier5, respectiv Mandatory, adunând 1.900 de puncte. În 2015 Simona a pierdut un singur meci în circuitul WTA, sfertul de finală de la Australian Open.
Presa internaţională scrie, în urma finalei de la Indian Wells, câştigată de Simona Halep, că jucătoarea din Constanța a arătat tenacitate şi a fost spectaculoasă în partida cu Jelena Jankovic.
„Halep a câştigat cel mai important titlu la Indian Wells”, a notat wtatennis.com, menţionând că lucrurile nu arătau prea bine pentru româncă la începutul finalei, dar constănţeanca nu a renunţat şi s-a impus în faţa Jelenei Jankovic.
„Halep câştigă cel mai important titlu din carieră”, a scris şi site-ul oficial al competiţiei de la Indian Wells, bnpparibasopen.com.
Foto: wtatennis.com