Înfiinţarea instituţiei pentru recuperarea prejudiciilor, „în curând”
Publicat de Bogdan Comșa, 22 martie 2015, 21:58
Înfiinţarea noii instituţii pentru recuperarea prejudiciilor din dosarele de corupţie a intrat în linie dreaptă şi ar urma să primească avizul Guvernului până la sfarsitul acestei luni, potrivit calendarului anunţat de ministrul Justitiei.
Autorităţiile au decis să creeze această agenţie specializată după ce au constatat că Fiscul nu a reuşit să aducă la buget decât o mică parte din sumele confiscate de instanţe.
Unul dintre modelele luate ca exemplu este cel al Agenţiei de Recuperare a Prejudiciilor din Franţa, considerată cea mai performantă din Uniunea Europeană.
Într-un interviu pentru Digi24, şeful agentiei de la Paris, Charles Duchaine, a explicat cum au reuşit francezii să crească substanţial gradul de recuperare a banilor de la infractori.
„Există organe care identifică bunurile, apoi le pun sub sechestru şi le confiscă, dacă este nevoie, deci trebuie construit tot acest sistem pentru ca el să fie eficace. Dacă lipseşte un singur element, nu va funcţiona. Agenţia este ultimul element din sistem, dar este indispensabil. Dacă vrei să lupţi eficace cu ei, trebuie să le iei banii, trebuie să bagi intreprinderea criminală în faliment”, spune Charles Duchaine.