Papa Francisc, apel către mafioţi
Publicat de Adina Sîrbu, 22 martie 2015, 09:34
Papa Francisc a vizitat un cartier periculos al oraşului Napoli, considerat un fief al Mafiei.
Suveranul Pontif le-a cerut celor 60.000 de napolitani care au asistat la slujba din centrul oraşului să nu-şi piardă speranţa şi să acţioneze pentru ca mafia locală, Camorra, să nu mai poată să-i exploateze pe cei tineri şi săraci, implicându-i în comerţul cu droguri şi în alte infracţiuni.
3.000 de poliţişti au asigurat securitatea Papei Francisc.
Suveranul Pontif a mai spus în discursul său că membrii Camorrei se excomunică singuri, dar că îi va primi înapoi dacă se căiesc.
În cartierul controlat de mafie în oraşul Napoli, drogurile se vând la vedere, iar şomajul în rândul tinerilor este de aproape 50%.
Sursa: Rador