(AUDIO) Peste 1,5 milioane de turişti şi-au petrecut vacanţa pe litoral
Publicat de monica.comsa, 16 septembrie 2014, 19:13
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a anunţat cum se prezintă bilanţul sezonului estival 2014.
Potrivit primelor estimări, numărul turiştilor a crescut uşor, mai accentuat în zona de sud a litoralului.
Reprezentanţii ANAT estimează că, în total, au venit pe litoral peste 1,5 milioane de turişti.
Criteriul preţ a fost foarte important, drept pentru care volumul încasărilor a crescut doar cu 2%.
Pe staţiuni, valoarea pachetului mediu per turist a fost de 720 de lei în Mamaia, 567 de lei în Eforie Nord, 499 de lei în Olimp, 486 de lei în Saturn, 481 de lei în Venus, 462 de lei în Jupiter, 449 de lei în Cap Aurora, 426 de lei în Costineşti, 417 lei în Neptun şi de 311 lei în Eforie Sud.