Ascultă Radio România Constanța Live

Protest de amploare al militarilor rezerviști, în Capitală, de Ziua Armatei Române

Protest de amploare al militarilor rezerviști, în Capitală, de Ziua Armatei Române

Publicat de Adina Sîrbu, 23 octombrie 2024, 08:13

La data de 25 octombrie, de Ziua Armatei Române, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, împreună cu alte asociații și structuri sindicale din Sistemul de Apărare (S.A.O.P.S.N), Forumul Structurilor Asociative, Asociația Militarilor din România, militarii rezerviști din Constanța, precum și federații sindicale civile din țară vor protesta în București.

La protestul din Piața Victoriei, ce se va desfășura în intervalul orar 13.00-16.00, și-au anunțat participarea peste 30.000 de persoane.

Principalul obiectiv al acestui protest îl constituie încetarea discriminării dintre militarii în activitate și militarii rezerviști, acordarea drepturilor legale ce li se cuvin rezerviștilor, respectarea legislației și angajamentelor României la intrarea în NATO.

Manifestanții cer, cu fermitate, rezolvarea în regim de urgență a tuturor acestor probleme care afectează nu numai drepturile rezerviștilor din Sistemul de Apărare Națională, ci ele pun în pericol însăși stabilitatea și securitatea națională.

Concret, aceste inechități și ilegalități se referă la modificarea / completarea Legii 223/2015 privind: actualizarea bazei de calcul a soldei de grad, actualizarea soldei de funcție.

Inechitățile din legislația privind pensiile militare au fost generate în ultimele două decenii prin aplicarea unor criterii arbitrare cum ar fi cele referitoare la data ieșirii la pensie. Astfel s-a ajuns la situația când militari care au îndeplinit aceeași funcție, au avut același grad, au fost supuși acelorași obligații, riscuri și restricții să fie remunerați în mod diferit, în condiții de creștere a nivelului inflației anuale și a costurilor. Un exemplu concludent al acestui criteriu profund discriminatoriu îl constituie paradoxul ca un general pensionat în anul 2001, să aibă o pensie mai mică decât cea a unui subofițer care a ieșit la pensie în 2023.

Protestatarii reamintesc guvernanților faptul că gradul militar reprezintă un drept câștigat, deci trebuie recunoscut, respectat și recompensat în mod echitabil, indiferent de poziția în care se află militarii: în activitate, în rezervă sau în retragere.

Prin perpetuarea acestei practici, se creează o divizare artificială între generațiile de militari, deși toți au avut aceleași responsabilități și au îndeplinit aceleași misiuni dificile. Această discriminare instituționalizată subminează coeziunea și respectul reciproc între militarii aflați în activitate și cei aflați în rezervă.

”Solicităm autorităților legislative o revizuire urgentă și corectă a legislației pensiilor militare, care să elimine aceste inechități grave și să asigure un tratament egal pentru toți militarii, indiferent de momentul ieșirii la pensie. Actualizarea pensiilor trebuie să fie echitabilă și să țină cont de principiul recunoașterii contribuției fiecărui militar la pregătirea țării pentru apărare, indiferent de perioada în care a servit.

Discriminarea bazată pe data pensionării și neactualizarea soldelor de grad și de funcție pentru rezerviști și pensionari sunt nu doar imorale, ci și contrare spiritului de unitate care ar trebui să caracterizeze Armata Română, fapt ce nu mai este întâlnit la vreo armată din lume.”, a precizat președintele Filialei 1 Constanța a SCMD, comandor (r) Ilie Truță.

În numele tuturor militarilor rezerviști din Sistemul de Apărare al țării, manifestanții din Piața Victoriei din București fac un nou apel către decidenții politici și militari:

”Ne aflăm într-un punct critic, în care deciziile politice pot afecta grav capacitatea de apărare a țării. Prin ignorarea cerințelor legitime ale militarilor, aflați în rezervă și în retragere, decidenții politici riscă să comită un atentat la securitatea națională, slăbind coeziunea militarilor și demotivând pe cei care au servit și servesc țara cu loialitate. Domnilor generali, aflați în activitate, le reamintim că misiunea lor nu este doar să apere țara, ci și aceea de a proteja drepturile tuturor militarilor, indiferent dacă aceștia sunt în activitate, în rezervă sau în retragere. Tăcerea dumneavoastră domnilor generali în fața acestor inechități reprezintă o complicitate tacită la subminarea Sistemului Militar de Apărare al țării. Pe 25 octombrie 2024, ne facem auzite vocile în piața Victoriei din București.Nu cerem favoruri, ci drepturi corecte prin aplicarea și respectarea legilor votate în Parlament și promulgate de Președintele României, după o viață de sacrificii în slujba statului român. Demonstrăm că pensionarii și rezerviștii militari sunt mai uniți și hotărâți, ca niciodată! Nu vom renunța la lupta pentru oprirea discriminării între militarii activi și cei în rezervă!”, se precizează într-un comunicat de presă.

Redactor: Adina Sîrbu

Noile reguli de acordare a voucherelor de vacanță. Ghid explicativ
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 19:53

Noile reguli de acordare a voucherelor de vacanță. Ghid explicativ

Guvernul a aprobat mecanismul prin care vor fi acordate voucherele de vacanţă în acest an, când beneficiarii trebuie să contribuie cu jumătate...

Noile reguli de acordare a voucherelor de vacanță. Ghid explicativ
Peste 160 de jandarmi din cadrul IJJ Constanța, la datorie în minivacanța de Paști
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 19:40

Peste 160 de jandarmi din cadrul IJJ Constanța, la datorie în minivacanța de Paști

În perioada 18 – 21 aprilie a.c., în contextul minivacanţei ocazionată de Sărbătorilor Pascale, peste 160 de jandarmi din cadrul...

Peste 160 de jandarmi din cadrul IJJ Constanța, la datorie în minivacanța de Paști
Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu va deveni „hub strategic regional pentru NATO”
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 19:05

Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu va deveni „hub strategic regional pentru NATO”

Toate acordurile România – SUA, inclusiv cele care reglementează prezența militară americană în țara noastră, sunt în vigoare, sunt...

Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu va deveni „hub strategic regional pentru NATO”
TULCEA: Delta Dunării, atracție irezistibilă de Paști
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 18:33

TULCEA: Delta Dunării, atracție irezistibilă de Paști

Delta Dunării vă așteaptă să descoperiți peisaje fascinante și experiențe unice de Paște. Cu vremea prietenoasă și o natură...

TULCEA: Delta Dunării, atracție irezistibilă de Paști
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 18:13

TULCEA: Traficanți de droguri de mare risc, arestați preventiv

Polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Tulcea, au...

TULCEA: Traficanți de droguri de mare risc, arestați preventiv
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 18:05

CONSTANȚA: Consilierii județeni au aprobat tarifele la transportul public în comun pentru traseele Lotului 3

Consiliul Județean Constanța a aprobat, în ședința de astăzi, tarifele de călătorie pentru transportul public județean de persoane prin...

CONSTANȚA: Consilierii județeni au aprobat tarifele la transportul public în comun pentru traseele Lotului 3
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 17:23

FOTO-VIDEO | Primul tren modernizat prin PNRR a sosit la Constanța

Trenul „modernizat” este o noutate din oferta CFR Călători. El a fost pus în circulație, în primă fază, pe relația București Nord –...

FOTO-VIDEO | Primul tren modernizat prin PNRR a sosit la Constanța
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 17:03

Centrul Regional Constanța ANITP: Măsuri de combatere a traficului de persoane

Polițiștii vor continua eforturile de combatere a traficului de persoane și în perioada Sărbătorilor Pascale. Un accent deosebit se va pune pe...

Centrul Regional Constanța ANITP: Măsuri de combatere a traficului de persoane