Se lucrează de zor la noul drum dintre Năvodari şi Ovidiu
Publicat de magda.chirana, 21 martie 2015, 10:15 / actualizat: 21 martie 2015, 17:48
Locuitorii din Năvodari dar şi turiştii vor beneficia de un nou drum care va lega oraşul Năvodari de Ovidiu astfel, în viitor se va putea ajunge de pe autostrada A4 direct în Năvodari şi apoi în staţiunea Mamaia.
Proiectul însumează aproximativ 11 kilometri de drum iar în prezent se lucrează în dreptul localităţii Lumina, potrivit portalului administraţiei locale.
Lucrările pe drumul deja existent între Lumina şi Năvodari nu vor demara decât în momentul în care va fi finalizată şoseaua spre staţiunea Mamaia. Drumul spre Lumina va fi, de asemenea, lărgit la patru benzi.
Proiectul are o valoare de aproximativ 600 de miliarde de lei şi se estimează că va fi terminat la sfârşitul anului.