CONSTANȚA: Transportatorii de persoane din municipiu, verificați de polițiști
Publicat de Adina Sîrbu, 3 octombrie 2024, 12:48
La data de 2 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune de verificare a legalității transporturilor rutiere de persoane, pe Șoseaua Mangaliei și bulevardul I.C. Brătianu.
Au fost verificate 28 de mijloace de transport, au fost testați cu aparatul etilotest 10 șoferi și doi cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 11.000 de lei, jumătate dintre acestea fiind aplicate pentru transportul unui număr mai mare de pasageri decât numărul de locuri cu care este prevăzut vehiculul.
Astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare, în vederea asigurării desfășurării în siguranță a transportului de persoane.
Sursă: IPJ Constanța/ Redactor: Adina Sîrbu