Ministrul Muncii, la Tulcea: Pensiile persoanelor cu handicap vor creşte cu un indice de solidaritate
Publicat de Adina Sîrbu, 30 septembrie 2024, 12:05
Pensiile persoanelor cu handicap vor creşte cu un indice de solidaritate, iar această propunere va fi înaintată Guvernului până la jumătatea lunii viitoare, a declarat luni, în timpul unei conferinţe de presă susţinute la Tulcea, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu.
Ea a menţionat că această soluţie respectă principiul solidarităţii.
„Dacă legea are ca fundament contributivitatea, iar dânşii au stagii de cotizare adecvate în gradul de handicap în care se află, 10-15 ani, o treime din stagiul complet de cotizare, soluţia pe care am găsit-o împreună este pe principiul solidarităţii. Adică, modificarea şi completarea Legii nr. 448 din 2006 cu privire la protejarea şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, astfel încât de la cuantumul rămas în plată să venim cu un indice de solidaritate, iar dânşii să beneficieze în continuare de indexarea veniturilor. Sarcina pe care am primit-o de la domnul premier Marcel Ciolacu este ca până la 15 noiembrie soluţia legislativă să fie închisă, astfel încât în 2025 adecvarea veniturilor dânşilor prin creşterea acestora să continue”, a afirmat ministrul Simona Bucura Oprescu.
Ministrul Muncii a mai spus că acest coeficient de solidaritate va completa creşterea procentuală de anul viitor, având ca bază cuantumul în plată.
„Celor care sunt pensionabili şi vor ieşi la pensie pe noua lege li se vor completa veniturile prin punctele de sprijin care vor constitui puncte suplimentare doar pentru persoanele încadrate în grad de handicap. Pentru stăruinţa şi demnitatea acestor persoane vom veni cu aceste puncte suplimentare, puncte de sprijin, astfel încât veniturile acestora să fie adecvate”, a adăugat ministrul Muncii.
Simona Bucura Oprescu s-a întâlnit, luni, la Tulcea, cu reprezentanţii pensionarilor din judeţ şi apoi a vizitat instituţii din subordinea Ministerului Muncii.
Sursă: AGERPRES/ Redactor: Adina Sîrbu