Deşi iarna a trecut, sezonul de schi continuă până în luna mai. Vezi aici unde şi la ce preţ
Publicat de Adina Sîrbu, 19 martie 2015, 09:21
Turiştii care vor merge la Sinaia în perioada 22-29 martie pot beneficia de reduceri de 50% la cazare şi la tariful schipass-ului, oferta fiind valabilă în cadrul programului ‘O săptămână la schi’.
Zece hoteluri şi pensiuni de patru, trei şi două stele participă la program.
O cameră dublă la o pensiune de trei stele din Sinaia costă 350 de lei, în loc de 700 de lei, iar schipass-ul valabil pentru Telegondola Sinaia şi Telescaunul Soarelui se va vinde şi el tot la jumătate de preţ, fiind 400 de lei, pentru şapte zile.
Sinaia este singura staţiune din ţară care are un domeniul schiabil de altitudine, unde se pot practica sporturi de iarnă până în luna mai.
În prezent, stratul de zăpadă pe pârtiile de la Cota 2000 măsoară un metru, iar pe munte ninge.