Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Ministrul Mediului a lansat proiectul ”Eco-monografii”, dedicat unor comunităţi din Deltă

TULCEA: Ministrul Mediului a lansat proiectul ”Eco-monografii”, dedicat unor comunităţi din Deltă

Publicat de Doina Sirbu, 10 septembrie 2024, 20:52

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a participat, marţi după-amiază, la lansarea proiectului „Eco-monografii”, iniţiat de asociaţia Ivan Patzaichin-Mila 23 (IP-M23) şi finanţat de Agenţia Fondului de Mediu, evenimentul încheind seria manifestărilor organizate în judeţul Tulcea în cadrul festivalului Ivan Patzaichin.

Lansarea proiectului care are drept obiectiv promovarea valorilor naturale şi cultural-tradiţionale din şase comunităţi din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării a avut loc în satul Mila 23, la finele caravanei Apele unite ale României, iar în timpul alocuţiunii susţinute la sosirea participanţilor, oficialul guvernamental i-a felicitat pe organizatori pentru iniţiativa de a-i implica pe copii în promovarea valorilor.

„Este un proiect prin care putem arăta întregii Românii frumuseţea acestei zone, a Deltei şi să transformăm copiii din consumatori de conţinut social media, pentru că ei pierd mult timp pe Instagram, tik-tok, în creatori de conţinut, fiindcă ei, sub îndrumarea profesorilor, au ce să arate celorlalţi români. Viaţa din Deltă nu se aseamănă cu viaţa din celelalte regiuni ale României. Vor crea un atlas digital al zonei”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet.

De asemenea, oficialul guvernamental a apreciat modul în care asociaţia IP-M23 promovează turismul lent şi i-a aplaudat la finele caravanei pe participanţii la eveniment.

„Ştiu că viteza ameţitoare aproape cu care unii încearcă să bifeze cât mai multe obiective îi lasă la finele zilei cu mai puţin, pentru că ei nu reuşesc să se bucure de linişte şi de frumuseţile pe care Delta ni le pune la dispoziţie”, a afirmat, în timpul alocuţiunii susţinute în satul Mila 23, ministrul Fechet.

La finele caravanei Apele unite ale României, preşedinta asociaţiei IP-M23, Ivona Potzaichin-Rusu, a anunţat că Centrul comunitar Ivan Patzaichin se transformă în centru de dezvoltare digitală.

„Tata întotdeauna a fost preocupat de viitor şi în special de copii. Şi-a dorit ca ei să aibă întotdeauna acces la cât mai multe informaţii şi de aceea, tot începând de astăzi practic, Centrul nostru comunitar va deveni şi centru de dezvoltare digitală Orange”, a menţionat Ivona Potzaichin-Rusu.

Proiectul Eco-monografii se va derula pe parcursul unui an şi va implica atât cadre didactice, cât şi copii din şase comunităţi din Rezervaţie, CA Rosetti, Chilia Veche, Crişan, Sarichioi, Sfântu Gheorghe şi Sulina, iar Centrul de dezvoltare digitală ale cărui cursuri vor debuta luna viitoare se va adresa atât adulţilor, cât şi copiilor.

„Programele noastre de formare au mai multe componente. Mai întâi de toate, dezvoltăm competenţe digitale de bază, să comunice online, să se protejeze online şi putem ajunge cu formări chiar la cursuri complexe, să înveţe să facă un magazin online, un website, să-şi promoveze bussinessul local sau barca”, a declarat pentru AGERPRES directorul executiv al fundaţiei Orange, Ovidiu Ana.

La Mila 23, ministrul Mircea Fechet şi reprezentanţi ai asociaţiei IP-M23 au redat mediului natural 60 de exemplare de nisetru şi păstrugă, specii de sturioni.

„Îmi imaginez că 60 de exemplare eliberate azi în Dunăre, numeric vorbind, s-ar putea să nu însemne foarte mult, însă trag un semnal de alarmă în sensul în care trebuie să ne ţinem de obligaţii în ceea ce priveşte monitorizarea speciilor în primejdie”, a precizat ministrul Mediului.

Anterior, oficialul guvernamental a vizitat satul Caraorman, unde a vorbit cu localnicii şi a ajuns la „Stejarul îngenuncheat”, arbore pentru care a început demersul pentru obţinerea statutului de „Monument al naturii”.

„A declara acest stejar îngenuncheat „monument al naturii” este o procedură administrativă, dobândeşte un anumit grad de protecţie, incomparabil cu cel al Rezervaţiei sau al unei arii naturale protejate, însă atât din punct de vedere turistic, cât şi din punctul de vedere al protecţiei mediului, acel arbore de aproximativ 500 de ani va fi şi mai bine evidenţiat pe harta turistică a Deltei”, a mai spus ministrul Mircea Fechet.

După vizita de la Mila 23, ministrul Mediului s-a deplasat la Tulcea, unde alături de primarul Ştefan Ilie a semnat contractul de finanţare pentru înfiinţarea celei mai mari păduri urbane din România, pe o suprafaţă de peste 61 de hectare.

Ministrul Mircea Fechet şi-a început marţi dimineaţa vizita în judeţul Tulcea oprindu-se pe un canal din Delta Dunării, unde Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a autorizat un punct de înnoptare pentru participanţii la caravana Apele unite ale României care, în perioada 8-10 septembrie, au inaugurat traseul Delta lui Ivan, primul traseu din rezervaţie dedicat turismului lent.

„Noi am pus în regulament să nu existe foc deschis în aceste puncte de înnoptare, înnoptare însemnând că-ţi pui cortul după ora 18,00 şi îl strângi până la ora 9,00, astfel încât locul să rămână liber peste zi. Infrastructura minimă de care e nevoie presupune nişte toalete ecologice, două, trei panouri solare, ca să poţi să-ţi încarci telefonul, fiindcă ai nevoie de el pentru orientare. Minunat ar fi să poţi avea şi un duş cu o apă din Dunăre, cu un sistem minimal de filtrare”, a afirmat vicepreşedintele asociaţiei IP-M23, Teodor Frolu.

Festivalul Ivan Patzaichin a început vineri, 6 septembrie, la Tulcea, cu Conferinţa naţională a punctelor gastronomice locale desfăşurată sub patronajul Comisiei naţionale a României pentru UNESCO şi a inclus printre altele ateliere pentru copii, proiecţia filmului „Ivan – omul cu rădăcini în ape”, regizat de Ana Preda, concerte, concursuri de vâslit pe lacul Ciuperca, dar şi caravana Apele unite ale României, în timpul căreia aproape 70 de persoane au padelat pe Dunăre peste 50 de kilometri.

Festivalul se va încheia marţi seara, la Mila 23, cu un concert susţinut de corul Muzeului Ivan Patzaichin, ai cărui membri vor interpreta cântece tradiţionale lipoveneşti mai puţin cunoscute marelui public.

Sursă: AGERPRES / Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: Primăria Tulcea

CONSTANȚA: Peste 200 de cărți de identitate noi au fost eliberate sâmbătă
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 14:32

CONSTANȚA: Peste 200 de cărți de identitate noi au fost eliberate sâmbătă

Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța și-a prelungit programul de lucru cu publicul, sâmbătă și duminică, în vederea...

CONSTANȚA: Peste 200 de cărți de identitate noi au fost eliberate sâmbătă
TULCEA: Bărbat reținut pentru omor și tâlhărie calificate, în cazul femeii decedate într-un bloc din municipiu
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 14:18

TULCEA: Bărbat reținut pentru omor și tâlhărie calificate, în cazul femeii decedate într-un bloc din municipiu

La data de 22 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că,...

TULCEA: Bărbat reținut pentru omor și tâlhărie calificate, în cazul femeii decedate într-un bloc din municipiu
CONSTANȚA: La BEJ vor fi cinci stații de preluare a buletinelor de vot
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 13:39

CONSTANȚA: La BEJ vor fi cinci stații de preluare a buletinelor de vot

La sediul Biroului Electoral Județean Constanța vor fi  cinci stații de preluare a buletinelor de vot. Potrivit prefectului județului...

CONSTANȚA: La BEJ vor fi cinci stații de preluare a buletinelor de vot
Prezidențiale 2024 | AEP: Până la ora 13.00 au votat aproape 22% dintre alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 13:24

Prezidențiale 2024 | AEP: Până la ora 13.00 au votat aproape 22% dintre alegători

Până la ora 13.00, au votat duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 3.960.071 de alegători, reprezentând 21,99% din numărul celor...

Prezidențiale 2024 | AEP: Până la ora 13.00 au votat aproape 22% dintre alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 13:08

TULCEA: Au fost sesizate 5 incidente electorale, toate fiind confirmate

Conform datelor centralizate la nivelul Comandamentului Operațional din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, până la această oră...

TULCEA: Au fost sesizate 5 incidente electorale, toate fiind confirmate
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 12:50

Prezența la vot în județele CONSTANȚA și TULCEA

Mii de constănțeni au votat deja în primul tur al alegerilor prezidențiale. Cu ce gânduri s-au prezentat la urne și ce așteptări au de la...

Prezența la vot în județele CONSTANȚA și TULCEA
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 11:52

MAI: Au fost semnalate 300 de sesizări cu privire la posibile incidente electorale

Peste 300 de sesizări cu privire la posibile incidente electorale au fost semnalate pe parcursul nopţii. Dintre acestea, 33 nu s-au confirmat, iar...

MAI: Au fost semnalate 300 de sesizări cu privire la posibile incidente electorale
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 11:41

Prezidenţiale2024| AEP: Până la ora 11.00, au votat 11,34% dintre alegători

Până la ora 11,00, au votat duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 2.042.459 de alegători, reprezentând 11,34% din numărul celor...

Prezidenţiale2024| AEP: Până la ora 11.00, au votat 11,34% dintre alegători