Se caută soluţii pentru redeschiderea Pediatriei tulcene
Publicat de Adina Sîrbu, 19 martie 2015, 08:26
Activitatea Pediatriei de la Tulcea rămâne suspendată, însă negocierile continuă pentru aducerea de medici, astfel încât secţia să reia internările.
Ieri, la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Tulcea, a fost reiterat apelul către medicii de familie să asigure serviciul de gardă la Unitatea de Primire Urgenţe – copii, după ce doar 2 din cei 100 de medici de familie câţi are judeţul Tulcea au acceptat iniţial propunerea.
Acestora li s-ar putea adăuga alţi patru medici de familie pentru linia de gardă.
Apelul a fost făcut de preşedintele CJAS Tulcea, Eugenia Vasile, care a atras atenţia că, în curând, secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean Constanţa va intra în renovare, astfel că va lucra la jumătate de capacitate şi nu va putea asigura şi internarea cazurilor grave din Tulcea.
Discuţiile continuă, pentru că, deşi trei pediatri pensionari au fost de acord să lucreze, pentru ca secţia tulceană să-şi reia activitatea cât mai repede, e nevoie de mai mulţi medici.
Situaţia va fi ceva mai bună de anul viitor, când vor ajunge la Tulcea doi pediatri rezidenţi şi un neonatolog.