Ascultă Radio România Constanța Live

Salvamarii vor mai fi prezenți pe plaje până la data de 1 octombrie

Salvamarii vor mai fi prezenți pe plaje până la data de 1 octombrie

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 7 septembrie 2024, 16:09

Salvamarii vor mai fi prezenți pe plajele din Constanța, Mamaia și în stațiunile din sudul litoralului până la data de 1 octombrie.

Chiar dacă vara s-a terminat, iar începutul de toamnă a adus vreme ploioasă pe litoral, programul Litoralul pentru toți va mai atrage turiști la malul mării.

Vasile Borteș, coordonatorul serviciului salvamar din zona de sud a litoralului:

Noi de la Mangalia și până la Olimp, inclusiv de dimineața, de la 8:30 în perioada asta și până la ora 19:00 noi mai avem. Până pe 1 octombrie, noi așa n-am luat angajamentul, pentru că a început litoralul pentru toți. Lumea vine totuși la mare, măcar sâmbăta, duminica, dar până la 1 octombrie o să avem turiști, pâlcuri, pâlcuri, și colo, într-o stațiune, într-alta, dar o să avem.

Redactor – Bogdan Comșa / redactor online – Daniel Țăndăreanu

CSM se opune modificării legislației privind pensionarea magistraților
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 20:44

CSM se opune modificării legislației privind pensionarea magistraților

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraților, aflat în dezbaterea Camerei Deputaților, a primit aviz negativ din partea...

CSM se opune modificării legislației privind pensionarea magistraților
AUDIO | Invitație în Grădina de la Gară
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 20:18

AUDIO | Invitație în Grădina de la Gară

Cine trece prin zona Gării Constanța, pe bulevardul Ferdinand, are ocazia să admire grădina din fața blocului R2, opera lui Cosmin Popescu, unul...

AUDIO | Invitație în Grădina de la Gară
Noile reguli de acordare a voucherelor de vacanță. Ghid explicativ
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 19:53

Noile reguli de acordare a voucherelor de vacanță. Ghid explicativ

Guvernul a aprobat mecanismul prin care vor fi acordate voucherele de vacanţă în acest an, când beneficiarii trebuie să contribuie cu jumătate...

Noile reguli de acordare a voucherelor de vacanță. Ghid explicativ
Peste 160 de jandarmi din cadrul IJJ Constanța, la datorie în minivacanța de Paști
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 19:40

Peste 160 de jandarmi din cadrul IJJ Constanța, la datorie în minivacanța de Paști

În perioada 18 – 21 aprilie a.c., în contextul minivacanţei ocazionată de Sărbătorilor Pascale, peste 160 de jandarmi din cadrul...

Peste 160 de jandarmi din cadrul IJJ Constanța, la datorie în minivacanța de Paști
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 19:05

Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu va deveni „hub strategic regional pentru NATO”

Toate acordurile România – SUA, inclusiv cele care reglementează prezența militară americană în țara noastră, sunt în vigoare, sunt...

Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu va deveni „hub strategic regional pentru NATO”
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 18:33

TULCEA: Delta Dunării, atracție irezistibilă de Paști

Delta Dunării vă așteaptă să descoperiți peisaje fascinante și experiențe unice de Paște. Cu vremea prietenoasă și o natură...

TULCEA: Delta Dunării, atracție irezistibilă de Paști
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 18:13

TULCEA: Traficanți de droguri de mare risc, arestați preventiv

Polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Tulcea, au...

TULCEA: Traficanți de droguri de mare risc, arestați preventiv
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 18:05

CONSTANȚA: Consilierii județeni au aprobat tarifele la transportul public în comun pentru traseele Lotului 3

Consiliul Județean Constanța a aprobat, în ședința de astăzi, tarifele de călătorie pentru transportul public județean de persoane prin...

CONSTANȚA: Consilierii județeni au aprobat tarifele la transportul public în comun pentru traseele Lotului 3