Accident grav pe b-dul Aurel Vlaicu din Constanţa. Un mort şi un rănit
Publicat de Bogdan Comșa, 19 martie 2015, 02:27 / actualizat: 19 martie 2015, 6:39
Un tânăr de 26 de ani din Constanţa a pierit în noaptea de miercuri spre joi, într-un accident de circulaţie produs pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanţa.
Poliţiştii spun că tragedia a avut loc la jumătate de oră după miezul nopţii, în zona depozitelor Arabesque.
Tânărul, identificat cu iniţialele C.N.R., conducea un autoturism pe b-dul Aurel Vlaicu, dinspre str. Nicolae Filimon către str. Baba Novac.
Ajuns în zona amintită, şoferul pierde controlul direcţiei, pătrunde pe sensul opus de mers şi intră în coliziune cu un alt autoturism, condus pe banda a doua de un bărbat de 35 de ani din Cernavodă.
În urma accidentului a rezultat decesul tânărului din Constanţa şi vătămarea corporală uşoară a celuilalt şofer.
Pentru scoaterea trupului neînsufleţit din maşina făcută zob a fost nevoie de intervenţia pompierilor de la Descarcerare.