Constanța redevine la sfârșitul lunii august principalul punct de atracție pentru pasionații sporturilor cu motor din România și nu numai.
4V Rally Raid Constanța – România se va desfășura în perioada 29 – 31 august, pe o distanță totală de aproape 400 de kilometri și va tranzita nu mai puțin de 24 de localități rurale și urbane de pe raza județului Constanța.
În municipiul Constanța, în parcarea de la Poarta 1, va fi amenajat „cartierul general”, acolo unde constănțenii și turiștii aflați pe litoral vor putea admira bolizii, motocicletele și toate autovehiculele implicate în concurs și vor putea interacționa cu piloții înscriși în concurs.
Pentru buna desfășurare a evenimentului, se va restricționa o parte din parcarea de la Poarta 1 în perioada 29.08.2024, ora 06:00 – 01.09.2024, ora 23:00.