Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 18 august

Calendarul zilei – 18 august

Publicat de Codrin RAITA, 18 august 2024, 05:00 / actualizat: 19 august 2024, 14:01

S-a întâmplat într-o zi de 18 august

* Sunt marcați 180 de ani (1844) de când era constituită „Roata de Pompieri” printr-un ofis semnat de principele Gheorghe Bibescu, la propunerea Departamentului Treburilor din Lăuntru. Serviciul nou-înfiinţat avea o structură militară şi era împărţit în şase grupe, cu un efectiv de 7 ofiţeri, 23 subofiţeri şi 256 soldaţi. Ca dotare tehnică, noua unitate militară din Garnizoana Bucureştilor dispunea de 14 pompe de incendiu, un car de instrumente, 30 sacale, 48 cai, 40 căngi şi 50 lopeţi de lemn

* Acum 147 de ani (1877) apărea, la Sibiu, revista „Albina Carpaţilor”, al cărei titlu iniţial a fost „Albina Daciei”, cu subtitlul „Foaie beletristică, ştiinţifică şi literară”, avându-i ca redactori pe Ioan Alexandru Lapedatu, Iosif Popescu şi Visarion Roman, care era editor şi redactor. În perioada 18 august 1877 – 1 octombrie 1878 a apărut săptămânal, apoi bisăptămânal (15 octombrie 1878 – 30 septembrie 1880). Fiind o revistă cu profil enciclopedic, „Albina Carpaţilor” a publicat fragmente de romane, nuvele şi alte naraţiuni, datini, credinţe şi moravuri, articole istorice, descrieri de călătorii, biografii, articole de igienă, poezii, recenzii şi studii, articole de ştiinţe naturale, industrie, arhitectură şi sculptură, bibliografii. Fiecare număr conţinea ilustraţii

* În urmă cu 104 ani (1920) avea loc ratificarea celui de-al 19-lea amendament al Constituţiei SUA care garanta dreptul la vot al femeilor, intrat în vigoare la data de 26 august 1920. Adesea menționat ca „amendamentul lui Susan B. Anthony”, al 19-lea amendament a fost adoptat de Congres la 4 iunie 1919, cu un vot de 56 la 25 în Senat. A fost ratificat de către cele 36 de state necesare, Tennessee fiind ultimul stat care l-a votat, la 18 august 1920. La 26 august 1920, amendamentul 19 a fost proclamat ca parte a Constituției Statelor Unite

* Cu 86 de ani în urmă (1938) era semnat, la Sinaia, un acord între România, Marea Britanie şi Franţa (la care au aderat Germania şi Italia), prin care controlul navigaţiei pe Dunărea maritimă (de la Brăila la Marea Neagră) era lăsat în grija Guvernului român

* Se împlinesc 75 de ani (1949) de când era adoptată Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 903 privind declararea zilei de 23 august ca sărbătoare naţională. Ziua Naţională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989 ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de preşedintele Ion Iliescu şi publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi naţională şi sărbătoare publică în România

* Tot 75 de ani sunt marcați (1949) și de la înființarea Agenţiei Germane de Presă – DPA (Deutsche Presse Agentur), cu sediul la Hamburg. În 1949, la data de 18 august, în oraşul Goslar din centrul Germaniei, a fost înfiinţată agenţia de presă DPA, una dintre principalele agenţii internaţionale de presă. La data de 1 septembrie 1949, agenţia a început să transmită ştiri. Fritz Sänger a fost primul redactor-şef şi director general al agenţiei. A început să funcţioneze cu un sediu central pentru realizarea ştirilor la Hamburg, sediul serviciilor de fotoreportaje la Frankfurt, şapte birouri în statele federale şi 19 birouri regionale mai mici. De-a lungul anilor, structura organizaţională a fost extinsă pentru a asigura relatarea şi transmiterea ştirilor la nivel naţional

* În urmă cu 54 de ani (1970) a început prima ediție a Taberei de sculptură în aer liber de la Măgura (comuna Tisău, jud. Buzău), organizată în perioada 1970-1985, la iniţiativa sculptorilor Gheorghe Coman și George Apostu. Proiectul a fost susținut de Uniunea Artiștilor Plastici din România, pentru a marca 16 secole de la prima atestare a orașului Buzău. Vreme de 16 ani, câte 16 sculptori au lucrat, în lunile august – septembrie, pe o temă la alegere, în blocuri de piatră de Măgura primite prin tragere la sorți, ajungîndu-se în final la 256 de lucrări, realizate de 163 de artiști, pe o suprafață de 21 ha. Tabăra este cel mai mare ansamblu național de sculptură în aer liber din țară

* Acum 21 de ani (2003) avea loc semnarea Acordului general de pace de la Accra (Ghana), semnat de fostul Guvern al Liberiei, Liberienii Uniţi pentru Reconciliere şi Democraţie (LURD) şi Mişcarea pentru Democraţie în Liberia (MIDEL), urmată de preluarea de către Guvernul naţional de tranziţie a mandatului său, sub conducerea preşedintelui Gyude Bryant, la 14 octombrie 2003. Acordul de pace de la Accra a fost documentul de pace final din cel de-al doilea război civil din Liberia, fiind creat în urma semnării unui acord de încetare a focului la 17 iunie 2003 și a „negocierilor intensive din spate” care au început la 4 iunie la Akosombo, Ghana. Acordul prevedea înființarea unui guvern de tranziție postbelic de doi ani (Guvernul Național de Tranziție al Liberiei ) care ar fi format din 76 de membri: câte 12 din cele trei părți în conflict; 18 din partidele politice; șapte din societatea civilă și grupuri de interese speciale; și câte unul din fiecare dintre cele 15 județe ale Liberiei. Partidele în conflict, partidele de opoziție și grupurile societății civile au convenit să împartă portofoliile ministeriale și oportunitățile de angajare în cabinet și parlament, iar alegerile urmau să aibă loc cel târziu în 2005. Actualul președinte al Republicii Ghana, Nana Akufo-Addo, este atât șeful de stat și șeful guvernului ales al Ghanei, cât și comandantul șef al Forțelor Armate Ghanee. Președintele Ghanei a câștigat alegerile prezidențiale din 2020 împotriva fostului președinte, John Dramani Mahama, cu o marjă de 4,23%, depunând jurământul pentru al doilea mandat pe 7 ianuarie 2021

 

Aniversări – Comemorări

 

– Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte „Duminica românilor migranţi” (prima duminică după 15 august)

 

– „Ziua Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dealu Spirii al Municipiului Bucureşti”, stabilită începând cu anul 2013; este data la care, în anul 1844 ( – 180 de ani), a luat fiinţă prima formaţiune de pompieri din Bucureşti

 

– 1849: S-a născut Teodor Ştefanelli (numele la naştere: Teodor Ştefaniuc), scriitor şi istoric (preocupat de o cât mai bună cunoaştere a istoriei Bucovinei); deputat în Dieta Bucovinei din partea Partidului Naţional Român şi participant activ la unirea cu România din 1918; membru titular al Academiei Române din 1910 (m. 1920) – 175 de ani

 

– 1857: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) Eusebie Mandicevsky (cunoscut în Occident mai ales sub numele de Eusebius Mandyczewski), compozitor, dirijor de cor, muzicolog şi profesor român stabilit la Viena (m. 1929)

 

– 1858: După unele surse, la această dată, ar fi murit Barbu Lăutaru (pe numele său adevărat Vasile Barbu); staroste al lăutarilor din Moldova timp de 40 de ani, Barbu Lăutarul a fost unul dintre acei mari cântăreţi populari români care, prin creaţia şi felul lor de interpretare, au contribuit la formarea şi îmbogăţirea muzicii populare de tip lăutăresc, născută din îmbinarea elementelor de muzică populară românească cu elemente ale muzicii orientale, ale romanţei ruse şi elemente occidentale (n. 1799). NOTĂ: Alte surse dau ca an al morţii 1860

 

– 1860: S-a născut Dimitrie Popovici-Bayreuth, cântăreţ şi pedagog (m. 1927)

 

– 1869: A murit Damaschin Bojincă, jurist și cărturar (n. 1802) – 155 de ani

 

– 1883: S-a născut medicul Mihai Ciucă; bacteriolog, imunolog şi epidemiolog; unul dintre colaboratorii de bază ai dr. Ioan Cantacuzino; s-a remarcat, între altele, prin participarea la campania de combatere a holerei (în 1913), ca principal îndrumător al campaniei de eradicare a malariei în România, precum şi prin îndrumarea acţiunii de eradicare a paludismului în România; membru al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920); membru titular al Academiei Române din 1938 (m. 1969)

 

– 1897: S-a născut fizicianul Alexandru Cişman; cercetări în feromagnetism, radiotehnică, biofizică, electroliză; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1967)

 

– 1911: S-a născut prozatorul Mihail Şerban (m. 1994)

 

– 1916, 18/31: S-a născut, într-o familie de origine aromână, Neagu Djuvara, memorialist, jurist, diplomat, filolog, filosof al istoriei, jurnalist, romancier şi profesor; stabilit din 1947 în exil, a militat în diverse organizaţii ale diasporei româneşti; în 1990 s-a întors în ţară (m. 2018)

 

– 1931: S-a născut Paul Anghel, prozator, eseist, dramaturg şi scenarist (m. 1995)

 

– 1932: S-a născut regizorul de film, scenaristul şi actorul Gheorghe Naghi; a realizat comediile cu Birlic şi Giugaru; și-a dedicat o bună parte a carierei filmului pentru copii (m. 2019)

 

– 1937: S-a născut Sorin Alexandrescu, critic, istoric şi teoretician literar; stabilit din 1975 în Olanda; profesor la Catedra de limbă română a Universităţii din Amsterdam; după 1990, s-a întors în România şi s-a implicat în proiectul de renovare şi modernizare a Bibliotecii Centrale Universitare; membru de onoare al Academiei Române din 2022

 

– 1944: A murit eroul căpitan aviator Alexandru Şerbănescu; as al aviaţiei de vânătoare române în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial; numele său este purtat în prezent de Flotila 95 Aeriană (n. 1912) – 80 de ani

 

– 1953: S-a născut Eugen Munteanu, filolog, lingvist, traducător, eseist și profesor universitar; cunoscut pentru lucrările sale de biblistică și de filosofie a limbajului; director al Școlii Doctorale de Studii Filologice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (2005-2009), director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide” din Iași (2009-2013), președinte fondator al Asociației de Filologie și Hermeneutică Biblică din România (din 2009), editor-fondator al revistei „Biblicum Jassyense” (din 2010), a întemeiat în anul 2009, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Centrul de Studii Biblico-Filologice „Monumenta linguae Dacoromanorum”, în cadrul căruia a coordonat lucrările de elaborare a monumentalelor ediții Biblia 1688 și Vechiul Testament – Septuaginta. Versiunea lui Nicolae Spătarul Milescu

 

– 1957: A murit poetul George Tutoveanu, afirmat în publicaţii sămănătoriste (n. 1872)

 

– 1958: S-a născut actrița Simona Măicănescu; din anul 1993 s-a stabilit la Paris

 

– 1963: S-a născut cantautoarea Maria Gheorghiu, cunoscută interpretă de muzică folk şi realizatoare de emisiuni radio

 

– 1966: S-a născut solistul Ovidiu Ioncu „Kempes”, liderul trupei „Kempes” şi fostul vocalist al trupelor „Cargo” şi „Rezident EX”

 

– 1977: S-a născut clericul musulman Murat (sau Muurat) Iusuf, Muftiul Cultului Musulman din România

 

– 1998: A murit Iosif Sava (nume la naştere: Iosif Segal), muzicolog, critic muzical, realizator de emisiuni de radio și televiziune, scriitor, clavecinist și pianist; în 1951 şi-a început activitatea de editor muzical la Radiodifuziunea Română, realizând, din 1972, programul săptămânal „Invitaţiile Eutherpei“ și, în paralel, emisiunile „Cronica muzicală“ şi „Viaţa muzicală în actualitate“; în 1980 a început activitatea la TVR, realizând săptămânal emisiunea „Serata muzicală TV” (n. 1933)

 

– 2011: A murit Constantin Teodorescu, chirurg şi om de cultură; a înfiinţat Fundaţia „Dr. Constantin Teodorescu”, un adevărat sprijin pentru cultura bârlădeană (n. 1939)

 

– 2016: A murit Mihai Gingulescu, actor al Teatrului Naţional Târgu-Mureş din 1962 (n. 1940)

 

– 2019: A murit prezentatoarea de televiziune Mariana Zaharescu, una dintre cele mai cunoscute voci ale emisiunii „Teleenciclopedia” (n. 1932) – 5 ani

 

– 2020: A murit Gheorghe Dogărescu, fost handbalist, care a făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României, medaliată cu bronz olimpic la Los Angeles 1984 (n. 1960)

 

– 2022: A murit scriitoarea Rodica Braga (n. 1938)

 

– 2023: A murit Nicolas Trifon (nume complet: Sorin Cătălin Edmond Nicolas Trifon), eseist, lingvist, om de cultură, scriitor și editor româno-francez de origine aromână; stabilit din 1977 în Franța (n. 1949) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Singapore: Prim-ministrul Lawrence Wong ține un discurs la un miting cu ocazia Zilei Naționale (9 aug.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1642: A murit pictorul italian Guido Reni (n. 1575)

 

– 1685: S-a născut matematicianul englez Brook Taylor, ale cărui contribuții notabile sunt Teorema Taylor și Seriile Taylor (m. 1731)

 

– 1698: S-a născut Samuel Klingenstierna, matematician și fizician suedez, profesor la Universitatea din Uppsala; în 1762 a câștigat Premiul Academiei Ruse de Științe pentru cea mai bună tehnologie de fabricare a elementelor optice fără aberații cromatice (m. 1765)

 

– 1750: S-a născut Antonio Salieri, compozitor şi dirijor italian (m. 1825)

 

– 1774: S-a născut exploratorul american Meriwether Lewis (m. 1809) – 250 de ani

 

– 1830: S-a născut Franz-Joseph I de Habsburg, împărat al Austriei (1848-1916) şi rege al Ungariei (1867-1916); a înăbuşit Revoluţia de la 1848-1849 din Ungaria şi Transilvania şi a reprimat mişcările naţionale din Imperiul Habsburgic, restabilind absolutismul; în timpul său s-a creat statul dualist Austro-Ungaria (1867); a participat la înfăptuirea Triplei Alianţe (bloc politic şi militar constituit, în 1882, prin aderarea Italiei la Alianţa dintre Germania şi Austro-Ungaria, încheiată în 1879) şi a dus o politică expansionistă în sud-estul Europei (m. 1916)

 

– 1835: A murit chimistul german Friedrich Stromeyer (n. 1776)

 

– 1849: S-a născut compozitorul francez (Benjamin Louis) Paul Godard (m. 1895) – 175 de ani

 

– 1850: A murit Honoré de Balzac, critic literar, eseist, jurnalist şi scriitor francez (n. 1799)

 

– 1873: S-a născut tenorul austriac Leo Slezak (m. 1946)

 

– 1876: S-a născut mineralogul ceh Frantisek Slavick; bun cunoscător al zăcămintelor din Transilvania şi Banat; membru de onoare străin al Academiei Române (1937) (m. 1957)

 

– 1896: A murit Richard Avenarius, filosof elvețian (n. 1843)

 

– 1906: S-a născut regizorul francez de film Marcel Carné (m. 1996)

 

– 1922: S-a născut Alain Robbe-Grillet, romancier, eseist şi scena rist francez (m. 2008)

 

– 1929: S-a născut scriitorul rus Anatoli Kuzneţov (m. 1979) – 95 de ani

 

– 1932: S-a născut Luc Antoine Montagnier, medic și profesor francez; Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină în 2008, împreună cu Françoise Barré-Sinoussi, pentru descoperirea virusului HIV, responsabil de SIDA (m. 2022)

 

– 1933: S-a născut Roman Polanski (pe numele său adevărat Roman Liebling), actor, regizor de film, scenarist şi producător francez de origine poloneză

 

– 1933: S-a născut Just Fontaine, fotbalist și antrenor francez; unul dintre cei mai mari atacanți ai tuturor timpurilor, este deținătorul recordului mondial pentru cele mai multe goluri înscrise la un Campionat Mondial, cu 13 goluri marcate la turneul din 1958; a fost ales ca cel mai bun jucător francez din ultimii 50 de ani de către Federația Franceză de Fotbal, la aniversarea jubileului UEFA din noiembrie 2003 (m. 2023)

 

– 1936: S-a născut Robert Redford (nume complet: Charles Robert Redford Jr.), actor, producător, regizor de film și filantrop american

 

– 1936, 18/19: A murit (omorât de franchişti, la începutul războiului civil, pentru activitatea sa antifascistă) Federico Garcia Lorca, poet şi dramaturg spaniol (n. 1898)

 

– 1940: A murit industriaşul american Walter Chrysler; în 1925 a fondat compania de automobile care-i poartă numele (n. 1875)

 

– 1952: S-a născut actorul de film și dansatorul american Patrick Swayze (m. 2009)

 

– 1969: S-a născut Edward Norton, actor, scenarist, regizor şi producător american – 55 de ani

 

– 1983: S-a născut cântăreţul şi compozitorul britanic de origine libaneză Mika (născut Michael Holbrook Penniman, Jr.)

 

– 1990: A murit psihologul american Burrhus Frederic Skinner; contribuţii în teoria behaviorismului („cutia lui S”); lucrările sale au influenţat metodele de studiere a comportamentului uman (n. 1904)

 

– 1998: A murit chimistul ceh Otto Wichterle, inventatorul lentilelor de contact (n. 1913)

 

– 2009: A murit Kim Dae-jung, fost preşedinte sud-coreean între anii 1998 şi 2003, şi câştigător al Premiului Nobel pentru Pace în anul 2000 (n. 1924) – 15 ani

 

– 2011: A murit desenatorul francez de origine suedeză Jean Tabary; şi-a început cariera de desenator în 1956 în revista „Vaillant”, care avea să se numească apoi „Pif”, publicaţie care ajungea şi în România în timpul comunismului; aici, Tabary publică seriile sale cu personaje devenite celebre: Totoche sau Corinne şi Jeannot; din 1962, împreună cu René Goscinny (scenaristul lui Asterix şi Obelix sau Lucky Luke), Tabary îl desenează pe Iznogoud, „vizirul care vrea să devină calif în locul califului” (n. 1930)

 

– 2012: A murit Scott McKenzie (născut Philip Wallach Blondheim), reprezentant de seamă al curentului flower power pop din anii ’60 şi interpret al celebrei piese, din 1967, „San Francisco (Be Sure To Wear Flowers In Your Hair)” (n. 1939)

 

– 2013: A murit sportivul ungar Dezsö Gyarmati, considerat cel mai mare jucător de polo pe apă al tuturor timpurilor; a fost şi cel mai titrat sportiv din istoria acestei discipline; a devenit ulterior antrenorul echipei naționale de polo pe apă a Ungariei; ca deputat în Parlamentul maghiar s-a implicat activ în găsirea de fonduri pentru sportul maghiar; a publicat o serie de cărţi despre polo, una dintre lucrări referindu-se la istoria integrală a acestei discipline olimpice din Ungaria (n. 1927)

 

– 2017: A murit Sir Bruce Forsyth, prezentator tv., actor, comediant, cântăreț, dansator și scenarist britanic; considerat o adevărată legendă a televiziunii britanice; după o prezență de 75 de ani pe micile ecrane britanice, a primit, în 2012, din partea reprezentanților Guinness World Records titlul de „prezentatorul de sex masculin cu cea mai îndelungată carieră în televiziune” (n. 1928)

 

– 2018: A murit diplomatul ghanez Kofi Annan, al şaptelea secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (1997-2006); Premiul Nobel pentru Pace în 2001, pentru demersurile sale în slujba protecţiei drepturilor omului şi pentru revitalizarea ONU (n. 1938)

 

– 2020: A murit saxofonistul Hal Singer (nume complet – Harold Joseph Singer), cunoscută figură a jazz-ului american; a cântat împreună cu Ray Charles şi Billie Holiday; în cei 70 de ani de carieră, muzicianul a înregistrat aproape o sută de discuri, mai întâi în America, apoi în Franţa, unde s-a stabilit în 1965 (n. 1919)

 

– 2020: A murit actorul britanic de teatru și film Ben Cross, cunoscut în special pentru rolul din filmul „Chariots of Fire” (n. 1947)

 

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie