VIDEO: Periculosul ”Drum al regelui” din Spania, redeschis pentru public
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 martie 2015, 09:20
Renumitul traseu turistic montan numit ”Caminito del Rey” (Drumul regelui), din sudul Spaniei, considerat multă vreme printre cele mai periculoase din lume, a fost reamenajat și va fi redeschis publicului.
Construit din 1901 până în 1905, acest spectaculos drum pietonal prin Defileul Gaitanes, din Provincia Malaga, din sudul Spaniei, se găsește la aproximativ 100 de metri înălțime peste râul Chorro, are o lungime de aproximativ 3 kilometri și o lățime de cel mult un metru.
De la sfârșitul lunii martie, ”El Caminito del Rey” va putea fi vizitat gratuit, pe baza unei programări prealabile.