(UPDATE) ACCIDENT bizar la City Park Mall. Un pieton a lovit un autobuz
Publicat de Bogdan Comșa, 16 martie 2015, 20:44 / actualizat: 17 martie 2015, 8:04
Un accident rutier a avut loc cu puţin timp în urmă (ora 20.40) pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu din municipiul Constanţa, în zona City Park Mall.
Poliţiştii de la Serviciul Rutier informează că un pieton a fost lovit de un autovehicul.
Nu se cunosc alte amănunte.
–––––––––––––-
UPDATE Clarificările sosite, ulterior, de la Poliţia Rutieră ne-au determinat să schimbăm titlul ştirii.
„Un pieton a lovit un autobuz” nu este o greşeală, ci doar un mod de a relata, pe scurt, cum s-a petrecut bizarul incident. Explică Poliţia Rutieră:
În data de 16.03.2015, în jurul orelor 19.40, T. E. G. ( bărbat, de 47 ani, din Constanţa ) a condus un autobuz, pe bld. Al. Lăpuşneanu din Constanţa, dinspre str. Soveja către Staţiunea Mamaia şi ajungând la staţia RATC City Park, a oprit în staţie şi s-a pus în mişcare, iar C. A. ( bărbat, de 26 ani, din Constanţa ) care alerga după autobuz, s-a lovit de partea din spate a autobuzului.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a pietonului.