MANGALIA: Transport public GRATUIT între stațiuni și oraș
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 iulie 2024, 16:11
OMD Mangalia amintește turiștilor orarul autobuzelor electrice în Mangalia și în stațiunile Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun și Olimp, precizând că transportul public cu aceste autobuze este GRATUIT!
Începând din august 2022, Primăria Mangalia a scos pe traseu autobuzele electrice, care au fost achiziționate în cadrul unui proiect cu fonduri UE.
Aceste autobuze electrice asigură, GRATUIT, transportul public în localitate, inclusiv în stațiunile Saturn, Venus, Cap-Aurora, Jupiter, Neptun-Olimp.
Prin implementarea acestui proiect, Mangalia a devenit prima localitate din județul Constanța, în care s-a introdus transportul public ecologic, cu autobuze electrice, fără costuri din partea călătorilor – turiști sau localnici. În plus, Mangalia are și stații de autobuze noi.
Pe toată perioada sezonului estival, turiștii aflați în vacanță în sudul litoralului pot circula gratuit cu transportul public, de la gară la hotel, sau între stațiuni și oraș. În plus, locuitorii Mangaliei, atât din zonele centrale, cât și cei care locuiesc în cartierul de case, beneficiază de același transport nepoluant, ecologic.
Iată programul și graficul de circulație al autobuzelor electrice gratuite în Mangalia și în stațiunile Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun și Olimp în perioada verii:
Redactor – Daniel Țăndăreanu