Ascultă Radio România Constanța Live

A început recoltatul trufelor în pădurile din judeţul Tulcea

trufe - foto - unsplash

Publicat de Doina Sirbu, 17 iulie 2024, 08:17

Două firme din România au cules deja circa 20% din cantitatea totală de trufe pe care au voie să o recolteze din pădurile administrate de Direcţia Silvică Tulcea (DST), sezonul de strângere a acestei specii de ciuperci estimându-se a fi mai scurt decât în alţi ani, pe fondul căldurii.

Responsabilul cu activitatea de pază a fondului forestier din cadrul DST, Dan Suciu, a declarat marţi pentru AGERPRES că Academia Română a aprobat o cotă de recoltă de o tonă de trufe, culegerea acestora fiind aprobată de Agenţia pentru Protecţia Mediului şi monitorizată de pădurari, astfel încât activitatea să nu afecteze existenţa lor în pădurile din judeţ.

“Culegătorii autorizaţi au obligaţia să notifice prezenţa lor Ocoalelor Silvice, iar pădurarii verifică prin sondaj modul în care se face recoltarea trufelor. Culegătorii au obligaţia să notifice şi cantităţile recoltate, iar până acum din cele 1.000 de kilograme s-au recoltat 200 de kilograme. În general, anul acesta, fiind mult mai călduros, probabil că sezonul va fi mai scurt, pentru că trufele se vor coace şi se vor trece mai repede decât în anii anteriori”, a spus reprezentantul DST.

El a amintit că, în anii trecuţi, au existat persoane care au venit să culeagă trufe neautorizat în judeţ, cea mai mare cantitate descoperită într-un caz fiind de 15,3 kilograme.

“Dacă găseşti din întâmplare o trufă, poţi să o iei, dar dacă o cauţi în mod activ, cu câini, şi desfăşori o activitate comercială, iar asupra ta se găseşte un kilogram de trufe, se aplică legislaţia. Este ca şi la ghiocei. Dacă iei din pădure un buchet, nu iei amendă, dar dacă iei 70 de kilograme de ghiocei, nu mai poţi să spui că ai luat un bucheţel acasă”, a explicat Dan Suciu.

Potrivit sursei citate, anul acesta, nu s-au înregistrat cazuri de culegători neautorizaţi în judeţ. Recoltatul autorizat de trufe în pădurile din podişul nord-dobrogean se face de doi ani.

Sursă: AGERPRES / Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: unsplash.com

INSP recomandă evitarea exceselor culinare de Paște: „Moderaţia este cheia sănătăţii”
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 15:27

INSP recomandă evitarea exceselor culinare de Paște: „Moderaţia este cheia sănătăţii”

Specialiştii Institutului Naţional de Sănătate Publică au transmis mai multe recomandări în contextul apropierii Paștelui, printre care se...

INSP recomandă evitarea exceselor culinare de Paște: „Moderaţia este cheia sănătăţii”
Eva, o fetiță de 4 ani, a primit o vizită surpriză din partea polițiștilor constănțeni
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 15:11

Eva, o fetiță de 4 ani, a primit o vizită surpriză din partea polițiștilor constănțeni

Eva împlinește astăzi 4 ani, iar în curând va fi supusă unei intervenții chirurgicale, motiv pentru care polițiștii constănțeni s-au...

Eva, o fetiță de 4 ani, a primit o vizită surpriză din partea polițiștilor constănțeni
AUDIO | “Cusături dobrogene” la “Șezătoarea Basarabiei”
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 14:33

AUDIO | “Cusături dobrogene” la “Șezătoarea Basarabiei”

Un grup de doamne pasionate de cusutul iilor în stil tradițional, membre ale comunitații “Cusături dobrogene” a ajuns la Chișinău, la...

AUDIO | “Cusături dobrogene” la “Șezătoarea Basarabiei”
AUDIO | Starețul Teotim, ctitorul Mănăstirii din Murfatlar: „Dacă nu pui suflet, nimic nu dăinuiește”
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 13:57

AUDIO | Starețul Teotim, ctitorul Mănăstirii din Murfatlar: „Dacă nu pui suflet, nimic nu dăinuiește”

„Dacă nu pui suflet, nimic nu dăinuiește!”, „Unde pui suflet, Dumnezeu pune har”, spune starețul Teotim, cel care în 1989, pleca de...

AUDIO | Starețul Teotim, ctitorul Mănăstirii din Murfatlar: „Dacă nu pui suflet, nimic nu dăinuiește”
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 13:52

SATU NOU: O casă a fost cuprinsă de foc

ISU Dobrogea a intervenit  în Satu Nou, pe strada Mărului nr. 2, după ce o casă a fost cuprinsă de foc. La fața locului s-a deplasat...

SATU NOU: O casă a fost cuprinsă de foc
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 12:54

Județul CONSTANȚA: Acțiuni desfășurate de polițiști

La data de 18 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au desfășurat acțiuni, cu forțe mărite, pentru menținerea...

Județul CONSTANȚA: Acțiuni desfășurate de polițiști
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 12:49

AUDIO | Expoziții temporare la Muzeul de Artă Populară din Constanța

La Muzeul de Artă Populară din Constanța se simte mireasma sărbătorilor de Paște, chiar și solemnitatea acestora. Icoanele vechi pe sticlă...

AUDIO | Expoziții temporare la Muzeul de Artă Populară din Constanța
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 12:03

Piesa de patrimoniu | Noul Testament tipărit în anul 1648, cel mai vechi volum de carte românească deținut de Biblioteca Județeană Constanța

În anul 1648 apărea la Bălgrad, Alba-Iulia de astăzi, prima traducere integrală a Noului Testament în limba română, un volum scris cu litere...

Piesa de patrimoniu | Noul Testament tipărit în anul 1648, cel mai vechi volum de carte românească deținut de Biblioteca Județeană Constanța