AUDIO | Eva Tudor, elevă la Liceul Teoretic „Ovidius”, a câştigat medalia de aur la UK Intermediate Biology Olympiad

Publicat de Doina Sirbu, 27 iunie 2024, 09:09
Sfârșitul de an școlar 2023-2024 a adus elevei Eva Tudor, clasa a XI-a, la Liceul Teoretic „Ovidius” un nou premiu la un concurs de biologie.
UK Intermediate Biology Olympiad este un prestigios concurs organizat în fiecare an de UK Biology Competitions. Abordând teme din diferite domenii ale biologie, de la anatomie și fiziologie vegetală și animală, până la ecologie si embriologie, testul are un nivel de dificultate extrem de ridicat, solicitând participanții să găsească răspunsuri la întrebări inedite, diferite de sistemul de evaluare tradițional.
Eva Tudor se află la a treia participare la acest concurs, cu rezultate care au culminat, anul acesta, cu o medalie de aur! Felicitări, Eva, pentru efortul depus, pentru rigoarea si seriozitatea pregătirii!
Redactor: Cecilia Pătrăhău / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: Cecilia Pătrăhău