Religia islamică se va studia la Constanţa
Publicat de Cristina Ghelasie, 15 martie 2015, 10:32
La Constanţa se va deschide o universitate multiculturală, care va pregăti inclusiv tineri ce doresc să studieze religie islamică.
În cadrul universităţii, tinerii ar putea să înveţe şi limba tătară sau să aprofundeze valorificarea resurselor din Marea Neagră.
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat că există fonduri europene suficiente pentru ca un asemenea proiect să prindă viaţă.
Universitatea de Marină Civilă din Constanţa este prima variantă luată în calcul pentru funcţionarea noii universităţi.
În următoarele două săptămâni se va face inventarierea resurselor umane, iar primele cursuri ar putea fi organizate în anul şcolar viitor.