Profesori, studenţi şi medici cer SALVAREA INSTITUTULUI CANTACUZINO
Publicat de Adina Sîrbu, 14 martie 2015, 23:48
Peste 100 de studenţi, profesori, reprezentanţi ai Federaţiei Sanitas şi angajaţi ai unităţii medicale au participat, astăzi, în faţa Institutului, la o acţiune menită să tragă un semnal de alarmă.
Institutul Cantacuzino are conturile blocate atăt de ANAF cât şi de furnizori, către care datorii se ridică la 1,3 milioane de lei.
Salariaţii au mai protestat în urmă cu trei săptămâni pentru că şi-au primit doar jumătate din salarii, cerând salvarea instituţiei strategice pentru sănătatea românilor.
În momentul de faţă, unitatea medicală mai fabrică doar două produse, după cum spune una dintre salariate: un antioxidant şi un autovaccin. Alături de salariaţi, studenţi şi profesori au protestat paşnic.
„Vrem ca lucrurile să funcţioneze normal, iar normalul într-o ţară este să-ţi păstrezi tradiţiile, să-ţi încurajeze valorile. În această instituţie lumea a muncit şi a salvat, în 100 de ani, probabil milioane de oameni, prevenind nenumărate boli” – au spus protestatarii.
„Am venit pentru a cere salvarea Institutului Cantacuzino, o instituţie foarte importantă pentru ţară prin producerea de vaccinuri, dar şi o instituţie de învăţământ. Sunt aici şi în calitate de studentă a Universităţii de Medicină şi Farmacie, deoarece catedra de microbiologie a Institutului este cea care m-a inspirat foarte mult în viitoarea mea carieră”.
Anul trecut Guvernul a mutat Institutul din subordinea Ministerului Sănătăţii sub cea a Ministerului Educaţiei pentru a-l salva de la faliment. De atunci se tot aşteaptă găsirea unei soluţii pentru redresarea Institutului.
Soarta acestuia trebuia discutată şi decisă în Guvern în prima săptămână din martie, după al doilea protest al angajaţilor.
Oamenii au cerut atunci aplicarea urgentă a măsurillor prevăzute în memorandumul aprobat de Guvern în ianuarie, când s-a decis ştergerea datoriilor către fisc, plata salariilor şi reluarea activităţii, inclusiv deschiderea liniei de producţie pentru vaccinul antigripal, oprită după contaminarea din 2013.
Autorităţile au susţinut , însă, că aşteaptă rezultatul unui audit, pentru a afla dacă soluţiile pot fi aplicate,
Institutul Cantacuzino a preparat timp de peste 90 de ani seruri şi vacinuri care au imunizat zeci de generaţii de români. Declinul Institutului s-a accentuat în 2009, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile.
Sursa: Rador