Furtuni și caniculă, miercuri, în Dobrogea și pe litoral
Publicat de Adina Sîrbu, 11 iunie 2024, 20:03
Miercuri, vremea se va menține caniculară, îndeosebi în partea continentală, vizată, până la ora 10.00, de un cod portocaliu de temperaturi ce vor atinge 37 de grade Celsius. Apoi, întreaga regiune, inclusiv litoralul, se va afla până seara sub cod galben de vreme deosebit de călduroasă.
Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală se va situa în jurul valorii de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra, în general între 30 și 35 de grade, iar cele minime între 18 și 22 de grade.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, îndesebi după-amiaza și în prima parte a nopții când, local, vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie.
Izolat cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și vor fi condiții de de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare ziua, dar și în timpul ploilor.