Simona Halep o va întâlni pe Varvara Lepchenko
Publicat de Catalin Donose, 14 martie 2015, 08:23
Constănțeanca Simona Halep, locul 3 mondial, s-a calificat, în turul trei al turneului de la Indian Wells, dotat cu premii de peste cinci milioane de dolari, învingând-o în runda secundă, scor 2-6, 6-1, 6-2, pe sportiva rusă Daria Gavrilova, numărul 106 mondial.
Simona Halep s-a impus într-o oră şi 50 de minute în faţa jucătoarei ruse venită din calificări iar în meciul următor se va confrunta cu americanca Varvara Lepchenko.
Prin accederea în runda a treia, Simona Halep şi-a asigurat un premiu de 31.000 de dolari şi 65 de puncte WTA.