Percheziții la Constanța, Ovidiu și Năvodari unde au fost îngropate zeci de tone de moloz
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 31 mai 2024, 09:23
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au efectuat, joi, 30 mai, șapte percheziții domiciliare, în județele Constanța și Vrancea, în două dosare penale având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de îngroparea deșeurilor și desfășurarea de activități în perimetrele ariilor naturale protejate sau în vecinătatea acestora, care pot să genereze un impact negativ semnificativ asupra speciilor sălbatice și habitatelor naturale pentru care au fost desemnate.
Perchezițiile au fost efectuate în municipiul Constanța, orașele Ovidiu și Năvodari, din județul Constanța, și în municipiul Focșani, județul Vrancea. În urma efectuării perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate înscrisuri cu valoare probatorie.
Din cercetările efectuate în primul dosar a rezultat că, în perioada iulie-august 2023, reprezentanții mai multor societăți comerciale ar fi transportat, depozitat și îngropat deșeuri pe două terenuri din municipiul Constanța.
Din probele administrate în cadrul celui de-al doilea dosar a rezultat că, din anul 2019, reprezentanții unei societăți comerciale ar fi efectuat lucrări de amenajare a terenului în perimetrul unei arii naturale protejate și ar fi realizat construcții fără a deține autorizații.
Cercetările în aceste cauze sunt continuate, sub supravegherea procurorului învestit din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
La activități au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța, Serviciului Criminalistic, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, ai Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, precum și specialiști din cadrul Gărzii de Mediu Constanța, Agenției Naționale Arii Naturale Protejate, ai Inspectoratului de Stat în Construcții, precum și polițiști locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța.
Redactor – Daniel Țăndăreanu