Vremea se încălzește ușor în Dobrogea și pe litoral
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 11 mai 2024, 05:43
Vremea va fi normală termic în Dobrogea, cu o maximă de 22 de grade Celsius, anunţă meteorologii.
Cerul va fi variabil, vântul va sufla slab până la moderat, iar presiunea atmosferică este în creştere uşoară.
Pe litoral, maxima termică va fi de 19 grade.
Şi duminică vor fi în jur de 22-23 de grade Celsius, în Dobrogea, însă e posibil să plouă.
În zona litoralului, termometrele vor indica aproximativ 17-19 grade Celsius.