Edi Iordănescu își continuă negocierile de prelungire a contractului cu FRF
Publicat de Catalin Donose, 10 mai 2024, 10:01
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a afirmat, joi seara, la lansarea filmului ‘În inima Naţionalei – Din vestiar până în Germania’, comentând negocierile cu conducerea Federaţiei Române de Fotbal pentru prelungirea contractului său, că România este mereu pe primul loc pentru el.
Întrebat dacă viitoarea campanie de calificare pentru Cupa Mondială se va face tot cu el la cârma echipei naţionale, Iordănescu a răspuns: ‘Nu ştiu asta, eu pot să spun că m-am bucurat de o colaborare extraordinară cu federaţia, şi mulţumesc preşedintelui şi conducerii. Sincer m-am simţit liber tot timpul, am simţit suport şi încredere. Suntem în discuţii pentru prelungire, suntem pe aceeaşi undă. Nu sunt probleme din punctul ăsta de vedere, nu ştiu dacă vi se par încete sau rapide discuţiile, nu pot să mă angrenez în nicio discuţie că se va întâmpla azi, mâine sau până la european. Dar ce pot să spun este că România este mereu pentru mine pe primul loc şi va rămâne în inima mea şi că are întâietate’.
Selecţionerul a evitat să răspundă şi la întrebarea legată de eventuale alte oferte pe care le-ar avea în acest moment în afară de echipa naţională a României.
‘Eu ce pot să spun este că m-am bucurat de o colaborare extraordinară, şi pentru mine echipa naţională rămâne tot timpul pe primul loc. Am promis că luăm totul pas cu pas, acesta este şi stilul meu, vreau să fiu atent la toate detaliile. Sunt dator echipei să duc munca până la capăt, cel puţin până la finalul Campionatului European’, a mai spus Edward Iordănescu.
Contractul selecţionerului echipei naţionale a României, Edward Iordănescu, cu Federaţia Română de Fotbal este scadent la finalul Campionatului European din Germania.
Cătălin Donose/Foto – Arhivă