Victor Hănescu va juca împotriva lui Mihail Iujnîi la Indian Wells
Publicat de Claudiu Dobrescu, 12 martie 2015, 11:56
Românul Victor Hănescu, locul 146 ATP, este prezent pe tabloul principal la turneul de 1.000 de puncte de la Indian Wells şi îl va întâlni în primul tur pe sportivul rus Mihail Iujnîi, numărul 64 mondial.
Hănescu, al 20-lea favorit al calificărilor, l-a învins, cu scorul de 3-6, 6-4, 7-6 (5) pe georgianul Nikoloz Basilaşvili, locul 183 ATP și a fost recompensat pentru accederea pe tabloul principal cu 16 puncte în clasament.
Tenismanul român l-a mai avut până acum ca adversar pe Iujnîi de nouă ori.Jucătorul din Rusia s-a impus în cinci confruntări, iar Hănescu în patru. Cei doi s-au întâlnit ultima dată în semifinale la Gstaad în 2013, când meciul a fost câştigat de Iujnîi cu scorul de 6-3, 6-3.
Victor Hănescu este singurul român prezent în competiţia din SUA, la masculin.