Cer temporar acoperit și temperaturi în scădere, în Dobrogea
Publicat de Adina Sîrbu, 8 mai 2024, 05:41
Aversele și vijeliile vor fi prezente, miercuri și joi, în toată țara, dar instabilitatea atmosferică va fi accentuată îndeosebi în partea vestică a țării.
În Dobrogea, astăzi, cerul va fi temporar noros și va ploua în zona continentală, vântul va avea unele intensificări, temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 21 de grade, cu valorile cele mai coborâte în Deltă și pe litoral, iar minimele vor fi cuprinse între 9 și 13 grade.
Joi, vremea rămâne predominant închisă și valorile termice nu trec de 20 de grade ziua, mai scăzute în zona de coastă, iar vineri, deși reapare soarele, temperaturile rămân modeste, cu maxime de 14 – 20 de grade și minime între 7 și 12 grade Celsius.