Farul joacă mâine pe teren propriu cu Sepsi în Superligă
Publicat de Claudiu Dobrescu, 2 mai 2024, 08:29
Farul Constanța joacă mâine seară cu Sepsi Sf.Gheorghe, în primul meci din etapa a VIII-a a fazei play-off a Superligii de fotbal.
Echipa constănțeană are nevoie de o victorie fiind pe locul 4, cu 35 de puncte.Oaspeții sunt pe locul 6, ultimul din play-off, cu 28 de puncte.
Lupta pentru locul 2 în prima parte a clasamentului s-a intensificat.CS U Craiova ocupă poziția secundă, cu 37 de puncte, iar CFR Cluj este pe locul 3 cu același punctaj.Cele două formații sunt diferențiate doar de golaveraj.
În cadrul acestei etape, CFR Cluj se va confrunta cu Rapid, Duminică 05 mai, de la ora 21.30, iar CS U Craiova joacă pe teren propriu cu FCSB, Luni 06 mai, de la ora 21.00.
În faza play-out programarea meciurilor este următoarea:
Sâmbătă 04 mai
FC Botosani –FC Voluntari (de la ora 14.30) și Universitatea Cluj –Dinamo (de la ora 20.00)
Duminică 05 mai
Petrolul Ploiești – Oțelul Galați (de la ora 15.30)
Luni 06 mai
AFC Hermannstadt – Politehnica Iași (de la ora 15.00) și UTA – FC U Craiova (de la ora 18.00).
Text – Claudiu Dobrescu / Foto LPF