CONSTANȚA: Și anul acesta lumina Învierii va sosi de pe mare, adusă de IPS Teodosie
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 30 aprilie 2024, 12:55
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie a susținut astăzi începând cu ora 10.00, la palatul arhiepiscopal din Constanța, o conferință de presă, pe tema sărbătorilor pascale.
Înaltul prelat s-a referit la semnificația zilelor din Săptămâna Patimilor, pentru creștini dar și la slujba de înviere din Sâmbăta Mare, eveniment de importanță deosebită, pentru credincioșii ortodocși.
Și anul acesta ne vine lumina de la Ierusalim, va fi adusă și aici în fiecare eparhie și iată, noi vom veni cu lumina pe mare, ca în fiecare an și vom aduce în parcul catedralei și acolo vom împărți lumina, astfel încât atunci când vom da binecuvântarea pentru slujba învierii de dimineață, va fi ora 12:00 noaptea. Atunci vom începe propriu-zis cântarea Hristos a Înviat.
Redactor – Nicu Ispas / Redactor online – Daniel Țăndăreanu