OFICIAL: Cum s-a produs accidentul de pe DN 39. Un tânăr a decedat
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 30 aprilie 2024, 10:33
La data de 30 aprilie a.c., în jurul orei 07.45, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 39, în municipiul Mangalia, s-a produs un accident rutier.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 27 de ani, ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul direcției, iar autoturismul ar fi intrat în coliziune cu un stâlp.
În urma accidentului rutier au fost răniți grav conducătorul auto și un pasager, respectiv un bărbat, de 23 de ani.
Ambii au fost transportați la spital.
Conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge și a eventualului consum de substanțe psihoactive.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, informează IPJ Constanța.
Din nefericire, tânărul de 27 de ani a murit în drum spre spital.
Redactor – Daniel Țăndăreanu