CONSTANȚA/TULCEA: Cod galben de inundaţii pe râurile mici, în orele următoare
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 30 aprilie 2024, 08:34
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o avertizare Cod galben de inundaţii, valabilă în orele următoare pe râurile mici din Dobrogea.
Potrivit hidrologilor, până la ora 11:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi a propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile mici din judeţele Tulcea şi Constanţa.
INHGA precizează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din judeţul Constanţa.
Atenţionarea a fost transmisă către: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională ‘Apele Române’, Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, Hidroelectrica S.A., Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral şi Sistemele de Gospodărire a Apelor Tulcea şi Constanţa.
Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu