(FOTO+VIDEO) HOBBY PE 4 ROŢI: Experienţă off-road la Constanţa!
Publicat de Daniel Haralambie,
11 martie 2015, 16:11 / actualizat: 11 martie 2015, 19:11
Un proiect îndrăzneţ al constructorului auto german din Munchen, denumit BMW xDrive Off-Road Experience, ce a debutat la Bucureşti la începutul lunii februarie 2015, a continuat şi în judeţul nostru, timp de trei zile. Foarte mulţi potenţiali clienţi, dar şi reprezentanţii presei de specialitate au putut să testeze, dintr-o mini-flotilă de 14 maşini pregătite pentru eveniment, modelele BMW X3, X4, X5 şi X6.
Această prezentare necesită JavaScript.
Anul acesta s-a pus accent pe experienţa probelor de drum în regim de off-road, prin care modelele ce dispun de tracţiunea integrală inteligentă xDrive şi-au demonstrat abilităţile făcând faţă provocărilor unor drumuri accidentate ori neasfaltate, cu multe probleme de aderenţă, având de multe ori rampe cu unghi mare de înclinare.
Această prezentare necesită JavaScript.
Nu doar pentru că sloganul firmei este „Plăcerea de a conduce”, ci pentru că tradiţia experienţei off-road la acest constructor auto mondial datează din 2008, dar şi pentru că această plăcere se trăieşte la modul cât se poate de real conducând, am participat ieri la acest eveniment desfăşurat în apropiere de Constanţa, pe un traseu bine ales de organizatori în apropiere de localitatea Sibioara.
Un pachet larg de soluţii inteligente de la bordul acestor maşini asigură o serie extinsă de beneficii ce duc, pur şi simplu, la un comportament deosebit de dinamic în situaţii limită, autoturismele putând fi manevrate la viteze mici, pe pante sau pe rampe, ori pe teren înclinat, în deplină siguranţă, fără un efort deosebit din partea şoferului.
Această prezentare necesită JavaScript.
Cu siguranţă, în cadrul rubricii „Hobby pe 4 roţi” de la Radio Constanţa, vom avea ocazia să efectuăm cu ajutorul nemijlocit al dealerului local Bavaria Motors, cel care a pus la cale şi experienţa off-road de ieri, un test de parcurs mai amplu şi vă vom vorbi pe larg de unele din aceste modele, cât şi despre despre calităţile lor.