Județul CONSTANȚA: Peste 1.300 de persoane verificate prin eDAC, 24 de permise reținute și 9 infracțiuni constatate

Publicat de Adina Sîrbu, 14 aprilie 2024, 14:18
În acest sfârșit de săptămână, polițiștii au acționat cu forțe mărite în județul Constanța, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor săvârșite cu violență, a accidentelor rutiere și a traficului și consumului de substanțe interzise.
Astfel, în perioada 11 – 13 aprilie, aproximativ 630 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră și transporturi au acționat, în sistem integrat cu jandarmii, în mediul rural și urban, desfășurând 140 de acțiuni de amploare, în timpul cărora au fost legitimate prin aplicația eDac aproximativ 1.300 de persoane și au fost verificate 800 de vehicule.
Totodată, aproximativ 320 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și 90 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 621 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 271.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 24 de permise de conducere și au fost retrase 41 de certificate de înmatriculare, fiind constatate 9 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Astfel, la data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 14.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au identificat un bărbat, de 31 de ani, care a condus un autoturism, pe D.N. 39, în apropierea stațiunii Vama Veche, având permisul de conducere retras din motive medicale.
La data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 18.50, polițiști din cadrul Poliției Orașului Cernavodă au identificat un bărbat, de 21 de ani, care a condus pe strada Medgidiei un motoscuter având montate plăcuțe cu numere de înmatriculare ce aparțineau unui alt vehicul.
În ambele cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală.
Sursă și foto: IPJ Constanța/ Redactor: Adina Sîrbu