LUMINA: Firmă de colectare deșeuri, amendată de Garda de Mediu
Publicat de Adina Sîrbu, 2 aprilie 2024, 12:41
Controlul planificat realizat de Garda de Mediu Constanța la o societate care desfășoară activități de colectare, valorificare, eliminare și depozitare a deșeurilor periculoase și nepericuloase, pe un amplasament din localitatea Lumina, a scos în evidență nereguli care au condus la sancționarea operatorului cu amendă de 50.000 lei.
Firma avea obligația să respecte în totalitate condițiile din autorizația de mediu.
Din verificarea documentelor privind trasabilitatea deșeurilor periculoase colectate și depozitate pe platforma societății a reieșit că în anumite perioade de timp s-a depășit capacitatea maximă de stocare stabilită prin actul de reglementare, respectiv 49 tone deșeuri periculoase.
Sursă și foto: Garda de Mediu Constanța/ Redactor: Adina Sîrbu