Tomitanii au evoluat duminică la Constanța
Publicat de Catalin Donose, 24 martie 2024, 14:45
Cel mai interesant meci din etapa a 9-a în Divizia Națională U16 de rugby s-a disputat duminică după-amiază, pe Stadionul “Mihai Naca” din Constanța între formația gazdă, Tomitanii și Șoimii-Dinamo București.
A fost o partidă echilibrată, derby-ul etapei între primele două clasate, Tomitanii (locul 2) și Șoimii-Dinamo (locul 1).
La pauză, formația bucureșteană a condus cu 3-0, iar în repriza secundă, oaspeții au mai punctat printr-un eseu transformat și o lovitură de pedeapsă.
Finalul a aparținut Tomitanilor, care au reușit și ei un eseu, dar era prea târziu pentru o revenire.
Scor final, Tomitanii Constanța – Șoimii-Dinamo București 5-13 (0-3).
Meciul a fost arbitrat de Robert Diaconescu (Năvodari), Viorel Bujoreanu (Mangalia), Robert Marcu (Năvodari).
La sfârșitul partidei, echipa Școlii Tortoman (județul Constanța) care se pregătește pentru Olimpiada Națională a Sportului Școlar la rugby tag a fost premiată cu câte un tricou al Tomitanilor și a oferit la rândul ei, câte o minge de rugby.
Etapa viitoare, duminică, 31 martie, Tomitanii vor întâlni în deplasare pe ultima clasată, CSA Steaua 2 București.
Antrenorul Tomitanilor, Cristian Cojocaru a declarat după meci: „A fost un joc spectaculos, în care am demonstrat că nivelul juniorilor noștri este aproape de al adversarilor. Primele trei clasate din Seria Muntenia se vor califica la turneul final de la Cluj, unde vor evolua cele mai bune opt echipe din țară și unde ne dorim ca Tomitanii să lupte pentru o medalie. Mulțumim pentru susținere tuturor și vrem ca această emulație și prezență numeroasă la meciurile noastre să continue!”
Text și foto – Cătălin Donose