Cod galben la Constanța!
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 24 martie 2024, 11:07
Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă din această noapte, de la ora 02:00, până mâine seară, la ora 20:00.
Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, în intervalul menționat, viteza vântului va atinge 55-65 km/h.
Mai mult, din această seară, de la ora 22:00, și până mâine seară, ora 20:00, meteorologii atrag atenția asupra faptului că în Dobrogea, temporar va ploua moderat cantitativ și se vor acumula cantități de apă de 10…15 l/mp, iar mai ales pe parcursul nopții de duminică spre luni (24/25 martie) pe arii restrânse 25 l/mp. Vor fi averse, însoțite izolat de descărcări electrice.
Facem apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor.
Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922
Dispecerat Serviciul Protecție Civilă– 0737552271.