Ion Ioniţă, fost primar în Agigea, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare
Publicat de , 9 martie 2015, 15:50
Ion Ioniţă, fostul primar din Agigea a fost trimis în judecată în anul 2009 pentru fapte de corupţie. El este acuzat că, în 2002, a scos din domeniul privat al localităţii o suprafaţă de 31,7944 ha teren, cu ajutorul unor subalterni, fără a avea o hotărâre de consiliu în acest sens, pentru că mai multe persoane revendicau diferite suprafeţe de teren aflate în acea arie.
Conform procurorilor, edilul a avut drept scop vânzarea parcelei către un intermediar, preţul fiind unul derizoriu. Ulterior, acesta din urmă a vândut acelaşi teren societăţii Selgros Cash & Carry, pentru un profit substanţial. De asemenea, oamenii legii au stabilit că, împreună cu Eugenia Leţu, fost funcţionar în cadrul primăriei Agigea, Ion Ioniţă a intocmit liste cu persoane în vârstă, care erau posesoare de terenuri.
Primarul le contacta apoi personal şi le convingea că terenurile lor sunt lipsite de valoare, dar, cu ajutorul său, ca reprezentant legal, ele pot deveni profitabile. În acest fel, profitând şi de imaginea sa de edil, Ioniţă a înşelat nouă persoane care au semnat contracte de vânzare-cumpărare cu intermediarul, fără să cunoască valoarea reală a terenurilor pe care le-au înstrăinat.