Ascultă Radio România Constanța Live

AFM: Persoanele fizice şi juridice se pot înscrie în programele Rabla Clasic şi Rabla Plus, din 19 martie

AFM: Persoanele fizice şi juridice se pot înscrie în programele Rabla Clasic şi Rabla Plus, din 19 martie

Publicat de Doina Sirbu, 12 martie 2024, 18:04

Persoanele fizice se pot adresa producătorilor validaţi, începând din data de 19 martie 2024, în vederea îndeplinirii formalităţilor de înscriere în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus, iar persoanele juridice pot încărca în aplicaţia informatică documentele necesare participării în cadrul celor două programe.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) remis marţi AGERPRES, ghidurile de finanţare pentru Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus au fost publicate în Monitorul Oficial al României.

Bugetul alocat Programului Rabla Clasic 2024 este de 300 de milioane de lei, iar pentru Programul Rabla Plus, bugetul alocat este de 1 miliard de lei.

„Aşa cum am anunţat, pentru Programul Rabla Plus avem, în 2024, un buget record, de 1 miliard de lei. Acest lucru subliniază că acordăm o importanţă deosebită finanţării de autoturisme prietenoase cu mediul, fie că discutăm despre autoturisme electrice sau de autoturismele plug-in hibrid. Scopul nostru este de a reduce cât mai mult emisiile nocive, care distrug mediul înconjurător. Programele de finanţare, pe care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor le derulează prin Administraţia Fondului pentru Mediu, tocmai asta fac: susţin dezvoltarea unei societăţi bazate pe sustenabilitate, pe o atitudine mai verde faţă de mediu”, a spus ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, în comunicatul citat.

Programele se vor desfăşura în etape, în limita sumelor alocate. Astfel, la Rabla Clasic, pentru persoane juridice, UAT-uri şi instituţii publice, sesiunea va fi deschisă în perioada 19 martie – 19 aprilie 2024, iar fondurile alocate vor fi de câte 60 de milioane de lei pe categorie. Pentru persoanele fizice sunt disponibile 180 de milioane de lei, iar sesiunea este deschisă în perioada 19 martie – 25 noiembrie 2024.

În cadrul Rabla Plus, Etapa I se va derula în perioada 19 martie – 19 aprilie 2024, pentru persoane juridice sunt disponibile 140 de milioane de lei, o sumă similară fiind alocată şi pentru UAT-uri şi instituţii publice, respectiv 140 de milioane de lei.

Etapa I pentru persoane fizice este deschisă în perioada 19 martie – 18 august 2024, iar fondurile disponibile sunt de 420 de milioane de lei.

Etapa a II-a a Rabla Plus se va derula în perioada 19 august – 19 septembrie 2024, persoanele juridice având la dispoziţie 60 de milioane de lei, iar UAT-urile şi instituţiile publice tot 60 de milioane de lei.

Etapa a II-a pentru persoane fizice se va derula în perioada 19 august – 25 noiembrie 2024, cu fonduri de 180 de milioane de lei.

Potrivit sursei citate, calendarul de desfăşurare a sesiunilor de înscriere în cadrul celor două programe şi sumele alocate solicitanţilor sunt disponibile pe site-ul AFM.

În ediţia de anul acesta, finanţarea acordată în cadrul Programului Rabla Clasic se menţine la 7.000 de lei prima de casare, respectiv 10.000 lei în cazul predării a două autovehicule uzate.

Prima de casare se acordă pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 150 g CO_2/km în sistem WLTP şi a cărui valoare nu depăşeste 60.000 euro, cu TVA inclus.

„La prima de casare se pot adăuga următoarele ecobonusuri: ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP; ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, echipat cu motorizare GPL/GNC; ecobonus în valoare de 3.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid; ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară”, se arată în comunicat.

De asemenea, pentru achiziţionarea de motociclete noi al căror sistem de propulsie generează maximum 120 g CO_2/km în sistem WMTC, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 7.000 lei, la care se pot adăuga: ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km în sistem WMTC; ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale pot beneficia de prima de casare în cuantum de 7.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat. În situaţia în care optează pentru achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul casării a două autovehicule uzate, vor beneficia de prima de casare de 10.000 lei.

În cadrul Programului Rabla Plus, solicitantul beneficiază de ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare a cel puţin unui autovehicul uzat. Se pot preda spre casare maximum două autovehicule uzate.

Cuantumul ecotichetului, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, este de: 25.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta; 13.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO_2/km în sistem WLTP; 13.000 lei pentru achiziţionarea unei motociclete electrice.

Ecotichetul se acordă pentru achiziţionarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depăşeşte suma de 70.000 euro, cu TVA inclus.

Instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale beneficiază de ecotichet în cuantum de 120.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat.

„Apare şi un element de noutate: începând de anul acesta, autovehiculele achiziţionate în cadrul acestor programe vor avea aplicat un autocolant, ca element de vizibilitate, pe care beneficiarii vor trebui să îl menţină până la finalizarea perioadei de monitorizare”, au transmis reprezentanţii AFM.

Sursă: AGERPRES / Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: unsplash.com

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:00

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile

Poliţiştii au demarat vineri o anchetă după ce proprietarii mai multor autoturisme parcate într-un cartier din municipiul Constanţa şi-au...

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:50

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară

ONG Mare Nostrum a finalizat sesiunea de monitorizare a deșeurilor, după terminarea sezonului estival, pe nouă sectoare de plajă: Vama Veche,...

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:26

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al judeţului Tulcea a intervenit, astăzi, pentru ridicarea unui...

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări
Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 11:52

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme...

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 11:25

CONSTANȚA: Noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului

Meteorologii au emis noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului pentru municipiul Constanța. Astăzi, până la ora 20:00,...

CONSTANȚA: Noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 10:48

Greenpeace România anunță prima victorie în instanță împotriva Neptun Deep

Greenpeace România anunță că a câștigat, la Tribunalul București, primul proces în legătură cu proiectul Neptun Deep. „Tribunalul...

Greenpeace România anunță prima victorie în instanță împotriva Neptun Deep
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 10:06

Atenție! Forțele Aeriene Române efectuează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României

Forțele Aeriene Române (ROAF) au anunțat că în următoarea perioadă urmează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României....

Atenție! Forțele Aeriene Române efectuează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 07:47

Prezidenţiale2024: A început votul în străinătate

Prima secţie de vot din străinătate pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din România s-a deschis la Auckland, singura din Noua...

Prezidenţiale2024: A început votul în străinătate