Universitatea Ovidius îşi face cunoscută oferta în rândul liceenilor
Publicat de aurelia.mierlus, 9 martie 2015, 13:41
Caravana de promovare a ofertei educaționale a Universității „Ovidius” din Constanța pornește la drum.
Marți, 10 martie, un grup format din studenți și cadre didactice va ajunge la liceele din localitățile Eforie, Techirghiol și Mangalia, pentru a-i informa pe elevi despre oportunitatea și modalitatea de a deveni studenții Universității „Ovidius” din Constanța.
Cu acest prilej, vor fi prezentate cele 16 facultăți ale universității, specializări și rezultate notabile, precum și facilitățile oferite – cazare, burse, stagii de practică, activități studențești ș.a.
Întâlnirea cu liceenii din cele trei localități este prima parte a Caravanei Admiterii 2015 la Universitatea „Ovidius”, derulată cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Constanța.