CONSTANȚA: Dosar penal pentru o femeie care s-a folosit de copii pentru a cerși
Publicat de Adina Sîrbu, 27 februarie 2024, 12:48
La data de 26 februarie a.c., în jurul orei 17.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au observat o femeie care ar fi apelat la mila publicului folosind doi minori.
S-a procedat la legitimarea și identificarea acesteia, stabilindu-se că este vorba de o femeie, de 48 de ani, iar cei doi minori, de 5 ani, respectiv 6 ani, sunt nepoții acesteia.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea unui minor în scop de cerșetorie.
Totodată, au fost sesizați specialiști din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Sursă: IPJ Constanța/ Foto: Unsplash, ilustrativ