Judeţul CONSTANŢA: Acțiune pentru combaterea criminalității economice și pentru respectarea legislației muncii și a celei privind securitatea la incendii
Publicat de Doina Sirbu, 17 februarie 2024, 14:58
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia , Secției 1 Poliție Neptun și Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, împreună cu jandarmi ai Gupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța și specialiști ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, au desfășurat, în cursul nopţii trecute, o acțiune pentru combaterea criminalității economice și pentru respectarea legislației muncii și a celei privind securitatea la incendii.
În cadrul activităților derulate, s-a procedat la verificarea unui club din stațiunea Neptun, ocazie cu care s-a constatat că acesta nu ar respecta normele legale privind paza bunurilor și legislația economică.
Astfel, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare au aplicat societății respective o sancțiune contravențională în baza O.U.G. 28/1999, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în valoare 30.000 de lei, fiind ridicată în vederea indisponibilizării suma de 1.305 de lei.
Totodată, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare de 200 de lei, în baza H.G. 301/2010, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
De asemenea, a fost constatată o infracțiune la Legea 8/1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe.
Totodată, în baza Legii 61/1991, a fost înaintată, către autoritatea competentă, propunerea de suspendare a activității societății, pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile, fiind constatată săvârșirea contravenției de servire a minorilor cu băuturi alcoolice.
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța au constatat că societatea în cauză nu ar respecta prevederile legale privind apărarea împotriva incendiilor.
În acest sens, au fost aplicate o sancțiune contravențională în baza Legii 307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor, în valoare de 50.000 de lei, și 9 sancțiuni contravenționale în baza O.M.A.I. 163/2007, pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, în valoare de 2.500 de lei.
Concomitent, polițiștii au acționat și pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
Astfel, au fost legitimate peste 60 de persoane și au fost verificate aproximativ 50 de vehicule. În urma nereguliulor constatate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, dintre care 3 la Legea 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, și 2 la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de aproximativ 2.000 de lei.
Redactor online: Doina Sîrbu / Sursă, foto: IPJ Constanţa