TEMA ZILEI | Președintele Asociației „Dark Knights”, Mircea Labeș, invitat în emisiunea de astăzi
Publicat de Doina Sirbu, 14 februarie 2024, 07:34 / actualizat: 14 februarie 2024, 12:12
Implicarea benevolă în cauze umanitare sau în campanii pentru o viață mai bună a comunității nu este încă parte a identității noastre individuale. Această realitate face cu atât mai meritorii acțiunile constante în această direcție. Câștigul lor se regăsește nu doar în sprijin punctual pentru categorii vulnerabile, ci mai ales într-un model capabil să schimbe mentalități.
La Constanța, Asociația „Dark Knights” este un astfel de exemplu. Membrii ei, reuniți de pasiunea comună pentru motoare, sport și natură, s-au implicat în donarea de sânge, au acordat burse copiilor defavorizați și au promovat turismul local.
“Continuăm campania noastră care merge sub denumirea “Use your monster to be someone else’s hero”, — #”DONATOR DE ZÂMBETE ȘI SÂNGE”. Campania se va finaliza pe data de 24 februarie prin crearea unui eveniment, ediția a treia deja a evenimentului, Darkobete Party, unde toți donatorii de sânge vor avea acces gratuit la un concert oferit de White Mahala și trupa Ziua Liberă. Vrem să mulțumim celor care au înțeles eforturile noastre și au sprijinit din punct de vedere financiar, instituțiilor partenere și totodată, vom acorda câteva burse pentru copiii din cadrul Direcției Generale de Protecție a Copiilor, burse de merit, le spunem. Am selecționat primele 10 medii din cadrul liceelor din Constanța, îi sprijinim și să le recunoaștem eforturile”, spune președintele Asociației „Dark Knights”, Mircea Daniel Labeș.
Președintele Asociației „Dark Knights”, Mircea Daniel Labeș, vine astăzi la Radio Constanța la “Tema Zilei” cu Mihaela Andrei, cu o poveste cuceritoare despre pasiunile care leagă oameni și vieți. Acești oameni pot fi oricând pentru noi toți, o sursă de inspirație și un imbold să ne deschidem inimile spre o viață mai bogată prin implicare și altruism.
Emisiunea “Tema Zilei” cu Mihaela Andrei va fi difuzată după ştirile orei 14.00.
Redactor online: Doina Sîrbu