Peste 140 de misiuni, în weekend, pentru pompierii militari constănțeni

Publicat de Adina Sîrbu, 5 februarie 2024, 08:54
În perioada 2-5 februarie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au executat 141 misiuni, cele mai multe dintre ele, 115, fiind pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor cu afecțiuni medicale.
Pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a 8 incendii în urma cărora s-au înregistrat doar pagube materiale.
În perioada menționată, pompierii militari au intervenit și în cazul a 6 accidente rutiere soldate cu 8 victime care au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele SMURD și cele al Serviciului Județean de Ambulanță, 6 dintre ele fiind ulterior transportate la spital, iar una fiind declarată decedată la fața locului.
De asemenea, echipajele ISU „Dobrogea“ au intervenit și în alte 12 situații.
Pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Sursă și foto: ISU Constanța/ Redactor: Adina Sîrbu