Cod galben de vreme rea până la ora 10,00
Publicat de Adina Sîrbu, 7 martie 2015, 08:14 / actualizat: 7 martie 2015, 10:51
Mai multe judeţe din sudul şi sud-estul ţării, inclusiv cele din Dobrogea, sunt sub cod galben de precipitaţii şi vânt până la ora 10,00.
Va ninge în sudul Olteniei, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare Muntenia şi mixte în Dobrogea.
Vântul va avea intensificări locale cu viteze ce vor depăşi la rafală 50…60 km/h.
De altfel, din cauza furtunii de pe mare, de aseară, de la ora 20.00, au fost suspendate manevrele în Portul Constanța pentru navele maritime.
Tot ieri, manevrele în Portul Midia au fost suspendate din cauza vremii nefavorabile.
Astăzi, vremea va fi rece şi închisă, în Dobrogea.
Cerul va fi noros, vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ploaie, iar vântul va sufla cu intensificări.
Maximele termice ale zilei vor fi cuprinse între 3 şi 8 grade.
Potrivit ANM, la ora 8,00 se înregistrau 4 grade la Constanţa şi Mangalia, 3 la Cernavodă, Medgidia şi Sulina, şi 2 grade la Tulcea.