Ascultă Radio România Constanța Live

Sumele forfetare pentru transportul elevilor navetiști, unul dintre proiectele dezbătute în prima ședință CJC din acest an

Sumele forfetare pentru transportul elevilor navetiști, unul dintre proiectele dezbătute în prima ședință CJC din acest an

Publicat de Adina Sîrbu, 30 ianuarie 2024, 12:19

Consilierii judeţeni s-au reunit astăzi, 30 ianuarie 2024, în prima şedinţă ordinară din acest an, pentru a dezbate şi vota un număr de 13 proiecte de hotărâre, toate inițiate de președintele CJC, Mihai Lupu.

Dintre proiecte, amintim: proiectul de trecere a imobilului „Palatului Administrativ” din domeniul public al Statului, în domeniul public al județului Constanța, proiectul de actualizare a indicatorilor tehnico-economici pentru „Reabilitarea și modernizarea Teatrului de Vară din Mamaia”, proiectul de aprobare a sumei forfetare pentru transportul elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu sau organizarea rețelei școlare de învățământ special în Constanța pentru anul școlar 2024-2025.

Cei 36 de consilierii județeni, întruniți în sistem de videoconferință, au dat aviz favorabil tuturor proiectelor aflate pe ordinea de zi.

La finalul ședinței, care s-a desfășurat în format online, consilierul județean Nicoleta Bercaru a solicitat lămuriri cu privire la activitatea Direcției de Drumuri Județene, aflată în subordinea Consiliului Județean Constanța:

Este adevărat unui consilier al directorului general i-a fost încheiat contract invivdual de muncă pe perioadă determinată, care apoi s-a încheiat, pentru a se încheia un altul, pe perioadă nedeterminată, în luna noiembrie 2023, pentru ca apoi primească 40.000 de lei aferent concediului pe ultimii 2 ani? dori o informare privind contractul de asistență juridică –  dosare, sume plătite, rezultate obținute. Dacă este adevărat se efectuează plăți fără viză CFP – motivare și sumă pentru fiecare plată fără viză. De ce a fost anulată evaluarea angajaților pentru anul 2022? Motivul pentru care anumiți angajați au atribuții inserate în fișele de post referitoare la alte compartimente decât cele în care își desfășoară activitatea și o informare privind apartamentul închiriat de Drumuri Județene S.A. – perioadă, cine a locuit/ locuiește în el – și sumele de protocol de pe cardul cu 10.000 lei pe lună, produse, servicii achiziționate, sume.

***

Detalii privind proiectele dezbătute astăzi puteți afla din comunicatul CJC, pe care îl redăm integral.

Primul proiect aflat pe ordinea de zi a vizat aprobarea solicitării de trecere a imobilului „Palat administrativ”, situat în municipiul Constanța, B-dul. Tomis nr. 51, din domeniul public al statului în domeniul public al județului Constanța. După transferul imobilului în domeniul public al județului Constanța, acesta este declarat bun de uz și interes public județean. Consiliul Județean Constanța poate iniția astfel, proiectul care vizează îmbunătățirea performanței energetice a clădirii Palatului Administrativ și extinderea utilizării surselor regenerabile de energie. Scopul este îmbunătățirea calității vieții pentru toți utilizatorii prin sporirea confortului termic, îmbunătățirea condițiilor de igienă, asigurarea siguranței și îmbunătățirea calității aerului. Toate acestea sunt în concordanță cu principiile strategice stabilite la nivelul Uniunii Europene în domeniul eficienței energetice.

Un alt proiect aflat pe ordinea de zi a avut ca subiect organizarea rețelei școlare de învățământ special din județul Constanța, pentru anul școlar 2024 – 2025. Proiectul de hotărâre vizează Centrul Şcolar pentru Educație Incluzivă „Albatros” Constanța, Centrul Şcolar pentru Educație Incluzivă „Delfinul” Constanţa și Centrul Şcolar pentru Educație Incluzivă „Maria Montessori” Constanţa. Organizarea rețelei școlare în cazul celor trei centre s-a realizat în forma avizată de Ministerul Educației – Direcția Generală Management Resurse Umane și Reţea Şcolară.

Pe ordinea de zi s-a aflat și proiectul referitor la aprobarea Planului de investiții aferent activelor date în concesiune S.C. „RAJA” S.A., de către U.A.T. Județul Constanța, care se finanțează din Fondul IID pe anul 2024. Programul propus se ridică la valoarea totală de 24.967.547 lei, din care 24.111.600 lei surse proprii amortizare și 855.947 lei alte surse MRD. Lista obiectivelor de investiții propuse de S.C. „RAJA” S.A. pentru anul 2024, precum și alte informații relevante, puteți accesa aici.

Tot astăzi, aleșii locali au votat modificarea componenţei nominale a Comisiei pentru Protecţia Copilului Constanţa. Pe baza propunerilor înaintate și a votului exprimat, preşedintele comisiei va fi secretarul judeţului Constanţa, Nesrin Geafar, iar funcţia de vicepreşedinte îi va reveni directorului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa, Mihaela Ristea. Aceştia vor fi susţinuţi în activitate de cinci membri: Florin Mangu – medic specialist pediatrie, reprezentant al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa; Veronica Neguțu – inspector învăţământ special, reprezentant al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa; Laura Constandin  – director executiv, reprezentant al Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Constanţa, şi Venceslau Grosu – reprezentant al Fundației Giovanni Bosco.

Aprobarea Planurilor de restructurare revizuite pentru serviciile sociale cu cazare destinate persoanelor adulte cu dizabilități a făcut obiectul unui alt proiect de hotărâre. Proiectul vizează planurile de restructurare a patru centre din subordinea DGASPC Constanța: Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică “Artemia” Techirghiol, Centrul de Îngrijire şi Asistență  “Sf. Andrei” Negru Voda,  Centrul de Îngrijire şi Asistenţă  „Armonia” Negru Vodă și Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Poarta Albă. Obiectivul general al procesului de restructurare constă în asigurarea persoanelor adulte cu dizabilități a serviciilor specifice de care au nevoie, în alternative de tip familial sau rezidenţial cu capacitate maximă de 50 de locuri. Acestea vor fi adaptate nevoilor lor, sigure din punct de vedere al securității personale, în vederea integrării în comunitate și participării la viaţa acesteia.

De asemenea, pe ordinea de zi s-a aflat și aprobarea Planul anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul Consiliului Județean Constanța, pentru anul 2024. În conformitate cu Strategia Naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului 2014-2020, Consiliul Județean Constanța, prin DGASPC Constanța, şi-a asumat închiderea tuturor centrelor de plasament de tip vechi/clasice, care funcționează în structura preluată în anul 1997, respectiv anul 2000. Planul anual de acțiune cuprinde date detaliate privind numărul şi categoriile de beneficiari, serviciile sociale existente, serviciile propuse pentru a fi înfiinţate, programul de contractare a serviciilor din fonduri publice, bugetul estimat, sursele de finanţare, precum și alte date relevante.

Actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul „Reabilitare si modernizare Teatru de Vara Mamaia” a făcut obiectul unui alt proiect de hotărâre dezbătut și aprobat în ședința de astăzi. Valoarea din devizul general aferent DALI elaborat de SC 3D PASCAL PROIECT SRL, pentru acest obiectiv de investiții, a suportat modificări ce vizează valoarea totală a investiției și durata de realizare a acesteia. Astfel, valoarea totală actualizată a proiectului se ridică la 32.210.459,07 lei cu TVA, iar durata de realizare a investiției propusă este de 21 de luni, din care trei luni  proiectarea și 18 luni execuția. Prin realizarea acestei investiții se asigură condiții corespunzătoare în vederea desfășurării activităților culturale pe perioada estivală. Proiectul poate fi consultat aici.

Tot astăzi, consilierii județeni au aprobat valoarea unitară lei/kilometru aferentă sumei forfetare lunare și pentru aprobarea sumei forfetare pe zi, acordata elevilor din județul Constanța care sunt școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu și nu beneficiază de existența serviciilor de transport public. Astfel, pentru anul școlar 2023-2024, a fost aprobată o valoare unitară de 0,26 lei/kilometru, stabilită pe baza tarifelor medii lei/km/loc aprobate de Consiliul Județean Constanța pentru grupele de trasee 01, 02, 04, 05, 06, 07 și 08, atribuite prin procedurile prevăzute în legislația achizițiilor publice. Tabelul centralizator cu suma forfetară pe zi aferentă distanțelor dus-întors între domiciliul/reședința elevului și unitatea de învățământ din județul Constanța, poate fi consultat aici.

Un alt proiect de hotârâre a fost cel cu privire la darea în administrare către Centrul Cultural Județean Constanța “Teodor T. Burada” a imobilului (teren+constructii) „Casa Bulgarească”, situat în localitatea Canlia, comuna Lipnita, proprietate publica a Judetului Constanța. Având ca destinație “tabără de creație”, instituția culturală își propune să organizeze activități precum ateliere de creație, amenajare de spații de tipul scenă de spectacol, cuptor de olărit, studio foto, precum și alte activități ce au ca scop principal conservarea tradițiilor și cultivarea valorilor și autenticității creației populare.

Nu în ultimul rând, pe ordinea de zi s-a aflat și proiectul privind stabilirea costului mediu lunar de întreținere, a contribuției lunare de întreținere datorate de beneficiarii, aparținătorii, susținătorii si/sau de reprezentanții legali ai acestora, pentru serviciile furnizate de Unitatea de Asistenta Medico-Sociala Agigea în anul 2024, precum și procedura de stabilire și de încasare a contribuției lunare de întreținere. În acest sens, a fost aprobat un cost mediu lunar de întreținere în cuantum de 6.524,33 lei/lună/beneficiar. De asemenea, s-a stabilit contribuţia lunară de întreţinere în cuantum de 1.650 lei/lună/beneficiar pentru persoanele independente asistate social, respectiv 1.935 lei/lună/beneficiar pentru persoanele dependente, pentru serviciile furnizate de Unitatea de Asistență Medico-Socială Agigea în anul 2024.

Surse: redactor Cecilia Pătrăhău, comunicat CJC/ Foto: arhivă/ Redactor: Adina Sîrbu

TULCEA: Acoperișul unei case din Beștepe, cuprins de flăcări
Actualitate miercuri, 27 noiembrie 2024, 11:01

TULCEA: Acoperișul unei case din Beștepe, cuprins de flăcări

Pompierii militari de la ISU „Delta” Tulcea au intervenit, astăzi, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea...

TULCEA: Acoperișul unei case din Beștepe, cuprins de flăcări
Expert Forum solicită AEP o anchetă privind finanțarea campaniei lui Călin Georgescu
Actualitate miercuri, 27 noiembrie 2024, 09:54

Expert Forum solicită AEP o anchetă privind finanțarea campaniei lui Călin Georgescu

Organizația Expert Forum, care a analizat datele legate de veniturile şi cheltuielile competitorilor electorali la alegerile prezidenţiale,...

Expert Forum solicită AEP o anchetă privind finanțarea campaniei lui Călin Georgescu
Noi proteste în Capitală și în marile orașe, față de rezultatul alegerilor prezidențiale
Actualitate miercuri, 27 noiembrie 2024, 09:00

Noi proteste în Capitală și în marile orașe, față de rezultatul alegerilor prezidențiale

Au fost proteste, marţi seară, în mai multe oraşe din ţară, în urma rezultatelor alegerilor prezidenţiale de duminică, tinerii...

Noi proteste în Capitală și în marile orașe, față de rezultatul alegerilor prezidențiale
TULCEA: Incendiu la acoperișul unei case, cu pericol de extindere la alte gospodării
Actualitate miercuri, 27 noiembrie 2024, 06:27

TULCEA: Incendiu la acoperișul unei case, cu pericol de extindere la alte gospodării

Pompierii militari de la ISU „Delta” Tulcea au intervenit, în jurul orei 2.00, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la...

TULCEA: Incendiu la acoperișul unei case, cu pericol de extindere la alte gospodării
Actualitate marți, 26 noiembrie 2024, 21:17

TULCEA: Unii operatori de turism le oferă oaspeților preparate tradiționale chiar și în timpul iernii

La Sarichioi, un Punct de Gastronomie Locală organizează, în fiecare duminică, prânzuri pescărești tradiționale pe o terasă închisă și...

TULCEA: Unii operatori de turism le oferă oaspeților preparate tradiționale chiar și în timpul iernii
Actualitate marți, 26 noiembrie 2024, 18:33

O dronă neînmatriculată a fost găsită în apropierea bazei militare Boboc

O dronă neînmatriculată a fost ridicată marți dn apropierea bazei militare Boboc. Obiectul a fost găsit pe câmp de către un localnic care a...

O dronă neînmatriculată a fost găsită în apropierea bazei militare Boboc
Actualitate marți, 26 noiembrie 2024, 16:20

Prezidenţiale2024/ Mircea Geoană: Susţinerea mea merge către doamna Elena Lasconi

Mircea Geoană, care a candidat la funcţia de preşedinte al României, şi-a anunţat, marţi, susţinerea pentru Elena Lasconi, în turul al...

Prezidenţiale2024/ Mircea Geoană: Susţinerea mea merge către doamna Elena Lasconi
Actualitate marți, 26 noiembrie 2024, 15:37

Economia românească a stagnat în trimestrul trei

Produsul intern brut nu s-a modificat în trimestrul trei al acestui an, comparativ cu trimestrul anterior, pe serie ajustată sezonier, în timp ce...

Economia românească a stagnat în trimestrul trei