Protestul spontan al angajaților de la CT BUS s-a încheiat

Publicat de Doina Sirbu, 29 ianuarie 2024, 16:40
Sindicatele s-au întâlnit cu reprezentanții conducerii, iar soluția găsită a fost acordarea tichetelor de masă, dar la o valoare mai mică.
“În urma ședinței, după mișcarea pe care au făcut-o colegii, mișcare venită în urma veștii că nu vom primi bonuri de masă, am ajuns la un acord să se dea bonuri de masă în valoare de 18 lei până în momentul că se va reglementa Legea 296. În urma unui memorandum făcut de către sindicate, către conducere și mai departe – Primărie, Guvern, așteptăm să fim excluși din aplicarea acestei legi”, a spus pentru Radio Constanţa, Gheorghe Bogdan, liderul Sindicatului Profesional al Transportatorilor și Activităților Conexe.
Până acum valoarea tichetelor acordate angajaților CT Bus era de 30 de lei.
Un protest spontan al angajaţilor CT BUS a avut loc astăzi, în jurul orei 13.00, în curtea companiei. Aceştia au recurs la măsură pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de decizia conducerii de a tăia tichetele de masă.
Daniel Toma, liderul Sindicatului Transport în Comun CT BUS a spus că vineri a discutat cu directorul societăţii „în care nu se punea problema de tăiere a tichetelor de masă. Chiar ne gândeam să mergem ori pe 18 lei, ori pe 30 de lei, atâta timp cât nu depășeam cele două salarii minime, cum este în Legea 296. Astăzi au spus că nu le mai dau deloc, că așa au interpretat„.
Înainte de a se rezolva situaţia cu angajaţii CT BUS, directorul societăţii, Fănel Popa, a spus că mâine ar fi trebuit să aibă loc discuţii.
„În primul rând, am luat decizia ca mâine la ora 10:00, cu reprezentanții sindicali să ne așezăm din nou la masă, să rediscutăm, Dumneavoastră îmi cereți la acest moment ca eu să încalc 296. Am făcut un memoriu către Minister, dacă nu sunt exceptat, la acest moment, mă văd nevoit să le blochez. La acest moment, bonurile sunt sistate până la momentul la care vor apărea noi reglementări”
Redactor: Adrian Băncilă / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: Adrian Băncilă