Ascultă Radio România Constanța Live

Opţiuni pentru cei care vor să meargă în concediu, în perioada următoare

Opţiuni pentru cei care vor să meargă în concediu, în perioada următoare

Publicat de Florentina Stan, 14 septembrie 2014, 17:24

Viaţa şi tradiţiile din satul românesc pot fi descoperite de de turişti în cadrul campaniei „Vacanţe la ţară”, de astăzi şi până pe 31 octombrie.
Tarifele pornesc de la 175 de lei de persoană pentru şase zile la o pensiune de două margarete şi ajung la 290 de lei la cele de cinci margarete.
Pentru turiştii care vor să aibă parte şi de tratament în vacanţă, vor fi lansate mâine programele „O săptămână de refacere“, „Decada balneară“, „Hai la băi!“ dar şi „Wellness balnear“.
Tarifele pornesc de la 330 de lei pentru un sejur şi ajung la 830 lei pentru 10 zile de cazare.
Cei care preferă să vină la mare, mai au la dispoziţie încă două săptămâni de vacanţe la preţ redus, în cadrul programului „Litoralul pentru toţi”, ediţia de toamnă.
Programul se încheie pe 28 septembrie, însă până atunci 26 de hoteluri îi aşteaptă pe turişti.
Preţurile sunt cuprinse între 160 şi aproape 490 de lei, în funcţie clasificarea hotelului şi de staţiune dar există şi oferte pentru sejururi all inclusive, pentru cinci nopţi, la tarife de până la 990 de lei.

Noi proteste de amploare ale Sindicatelor din Sistemul de Apărare Națională și Ordine Publică
Social duminică, 9 martie 2025, 18:13

Noi proteste de amploare ale Sindicatelor din Sistemul de Apărare Națională și Ordine Publică

Sindicatele din Sistemul de Apărare Națională și din Sistemul de Ordine Publică vor organiza noi proteste în fața sediului Curții...

Noi proteste de amploare ale Sindicatelor din Sistemul de Apărare Națională și Ordine Publică
Sindicaliştii de la Damen MANGLIA au pichetat sediul Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos şi al administratorului judiciar CITR
Social vineri, 7 martie 2025, 17:08

Sindicaliştii de la Damen MANGLIA au pichetat sediul Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos şi al administratorului judiciar CITR

Sindicatul Liber Navalistul, reprezentant al angajaţilor Damen Shipyards Mangalia SA (DSMa), au organizat vineri două acţiuni de protest prin...

Sindicaliştii de la Damen MANGLIA au pichetat sediul Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos şi al administratorului judiciar CITR
Pop-Up Week continuă la Casa Tineretului din TULCEA
Social vineri, 7 martie 2025, 12:21

Pop-Up Week continuă la Casa Tineretului din TULCEA

Până pe 10 martie, Casa Tineretului din Tulcea găzduiește Pop-Up Week: Youth Connect for Ukraine. Seria de evenimente, finanțată de British...

Pop-Up Week continuă la Casa Tineretului din TULCEA
Lolla, o cățelusă de la Adăpostul Public de Animale Abandonate Constanța, își caută o familie
Social vineri, 7 martie 2025, 11:06

Lolla, o cățelusă de la Adăpostul Public de Animale Abandonate Constanța, își caută o familie

Autoritățile locale fac un apel către toți constănțenii să sprijine eforturile municipalității și să ofere o casă plină de iubire...

Lolla, o cățelusă de la Adăpostul Public de Animale Abandonate Constanța, își caută o familie
Social vineri, 7 martie 2025, 10:52

Instituirea în 15 mai a Zilei Naționale a Familiei, proiect al unor parlamentari PNL

Mai mulți parlamentari liberali propun instituirea în data de 15 mai a fiecărui an a Zilei Naționale a Familiei. Potrivit unei inițiative...

Instituirea în 15 mai a Zilei Naționale a Familiei, proiect al unor parlamentari PNL
Social joi, 6 martie 2025, 14:41

AUDIO: Angajatorii încep să se pregătească pentru momentul în care toate job-urile vor avea salariul specificat, în anunțul de angajare

Cu mai puțin de un an și jumătate înainte ca piața salariilor să devină în mod oficial transparentizată, angajatorii încep să se...

AUDIO: Angajatorii încep să se pregătească pentru momentul în care toate job-urile vor avea salariul specificat, în anunțul de angajare
Social miercuri, 5 martie 2025, 16:26

Un nou protest al sindicaliștilor de la Șantierul Naval Damen Mangalia

Sindicaliştii de la Şantierul Naval Damen din Mangalia, societate aflată în insolvenţă, cu salariaţii concediaţi sau aflaţi în şomaj...

Un nou protest al sindicaliștilor de la Șantierul Naval Damen Mangalia
Social marți, 4 martie 2025, 11:52

Sindicaliștii de la Damen Mangalia continuă protestele, pe 7 martie, la București; șantierul naval – în insolvență, activitatea – suspendată

Sindicaliștii de la Șantierul Naval Damen din Mangalia, societate aflată în insolvență, cu salariații concediați sau aflați în șomaj...

Sindicaliștii de la Damen Mangalia continuă protestele, pe 7 martie, la București; șantierul naval – în insolvență, activitatea – suspendată