George Scutaru, schimbat de Iohannis din funcţia de consilier prezidenţial
Publicat de Bogdan Comșa, 6 martie 2015, 16:55
Preşedintele Klaus Johanis l-a eliberat, astăzi, pe George Scutaru din funcţia de consilier prezidenţial pentru securitate naţională.
În acelaşi timp, şeful statului a semnat decretul pentru numirea în această funcţie a lui Ion Oprişor.
George Scutaru (41 de ani) era consilier prezidenţial din 22 decembrie anul trecut şi a fost contestat de o parte a societăţii civile, din cauza unor declaraţii anti DNA.
Înainte de a fi numit în această funcţie el a deţinut trei mandate consecutive de deputat, din partea PNL.
Noul consilier prezidenţial pentru securitate naţională Ion Oprişor a fost, până în acest moment, consilier de stat la Secretariatul CSAT.